Iohannis: Dependenţa Uniunii Europene de gazul rusesc trebuie terminată
Dependenţa Uniunii Europene de gazul rusesc trebuie să înceteze, a subliniat preşedintele Klaus Iohannis, joi, în conferinţa comună cu preşedintele Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen.
Preşedintele a precizat că Ursula Von der Leyen l-a informat despre demersurile de a creşte securitatea energetică a Uniunii.
“Acesta este un obiectiv strategic pentru noi toţi. Interconectarea, importurile de gaze naturale lichefiate, investiţiile masive în regenerabile şi în sectorul nuclear civil trebuie să fie sprijinite în continuare. Pentru noi, aceste aspecte legate de energie sunt extrem de importante şi am discutat pe larg cu doamna preşedintă aceste chestiuni. Este nevoie de o abordare pe termen scurt, pentru a garanta aprovizionarea cu energie a tuturor statelor membre ale Uniunii. Este nevoie de o abordare pe termen mediu, pentru a avea energie suficientă în aşa fel încât preţurile să nu explodeze şi să nu fie sufocată economia europeană. În cazul nostru, evident, trebuie să avem grijă ca aceste preţuri să nu sufoce economia românească. Şi, da, avem nevoie de o abordare pe termen lung. Este clar, şi subliniez, este clar că dependenţa Uniunii Europene de gazul rusesc trebuie terminată!”, a declarat şeful statului, potrivit Agerpres.
El a arătat că este nevoie să se insiste mai mult şi mai bine pe surse energetice alternative.