AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Iohannis, despre o declarație a lui Rareș Bogdan: Mă gândesc că l-a luat un pic valul

Unitatea UE se poate consolida dacă România, Bulgaria şi Croaţia vor deveni parte din Spaţiul Schengen, a declarat, joi, preşedintele Klaus Iohannis, înainte de prima reuniune a Comunităţii Politice Europene, la Praga.

“Sunt şanse, sunt şanse, fiindcă nevoia de unitate în Europa a devenit şi mai clară cu ocazia războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei şi această unitate se poate consolida, dacă România, Bulgaria şi Croaţia vor deveni parte din Spaţiul Schengen după atâţia ani de aşteptate, cred că toţi liderii şi-au dat seama că acest pas nu poate decât să îmbunătăţească unitatea Uniunii şi soliditatea noastră în abordare”, a afirmat şeful statului, potrivit Agerpres.

Întrebat despre declaraţia europarlamentarului PNL Rareş Bogdan, care a vorbit în Parlamentul European despre provocarea unei crize alimentare prin blocarea la graniţă a cerealelor în lipsa unei soluţii pozitive pentru România în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul de liberă circulaţie, şeful statului a răspuns: “Mă gândesc că l-a luat un pic valul. Aşa o variantă nu există! Noi dimpotrivă, facem tot ce putem ca să înlesnim exportul de cereale din Ucraina, pentru a preveni o criză alimentară globală. Deci aşa ceva iese din orice discuţie!”.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!