AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Iohannis, întâmpinat de români, în Italia: „Uniţi salvăm toată România”

Președintele Klaus Iohannis efectuează o vizită oficială în Italia, prima a unui șef de stat al României, după 45 de ani.
Klaus Iohannis a fost primit de sute de români, care l-au aplaudat şi au strigat „Jos Mafia“ şi „Uniţi salvăm toată România“, apoi au intonat imnul României.

La sosirea la Columna lui Traian, Klaus Iohannis şi soţia lui au fost aşteptaţi de autorităţi locale şi de câteva sute de persoane, între care un grup de copii din comunitatea de români din Italia. Oamenii l-au aplaudat pe Iohannis, i-au strigat numele şi au scandat „Uniţi salvăm toată România”.

Ulterior, Columna lui Traian a fost iluminată în culorile drapelului naţional, moment în care oamenii au început să cânte imnul de stat al României.

Totodată, preşedintele şi soţia lui au discutat cu copiii, s-au fotografiat cu aceştia şi le-au mulţumit celor prezenţi la eveniment.

Cuplul prezidenţial a participat şi la un spectacol organizat în cadrul evenimentului.

Sursa – RTV.NET

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!