Iohannis, joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea informală a Consiliului European și la Summitul Uniunea Europeană – Uniunea Africană
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi şi vineri, la Bruxelles, la reuniunea informală a Consiliului European pe tema ultimelor evoluţii privind situaţia de securitate de la graniţele Ucrainei şi la cel de-al VI-lea Summit Uniunea Europeană – Uniunea Africană.
Joi, şeful statului va lua parte la reuniunea informală a Consiliului European, iar apoi la Summitul UE – UA, care se va desfăşura şi vineri, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
„Participarea şefului statului la Summitul Uniunea Europeană – Uniunea Africană se înscrie în seria demersurilor întreprinse de România pentru creşterea profilului în plan global, în mod special prin mai buna valorificare a relaţiilor în plan bilateral şi multilateral cu ţările de pe continentul african, precum şi pentru evidenţierea contribuţiei ţării noastre la dezvoltarea şi securitatea continentului african, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19.
În cadrul lucrărilor Summitului, preşedintele Klaus Iohannis va evidenţia eforturile constante ale României în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor comune UE – UA, axate pe pace, securitate şi bună guvernare; sprijinirea sectorului privat şi integrarea economică; dezvoltarea economică sustenabilă prin educaţie, cultură şi formare profesională; finanţare pentru creştere economică şi durabilă; schimbări climatice şi tranziţia energetică; sisteme de sănătate şi producţia de vaccinuri”, arată un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
Conform sursei citate, participarea României la summit, la cel mai înalt nivel, contribuie la revitalizarea legăturilor tradiţionale ale ţării noastre cu statele africane, în scopul identificării de noi oportunităţi reciproc benefice, precum şi la reconsolidarea profilului României de donator de asistenţă pentru dezvoltare, mai ales în domeniul educaţional.
Summitul UE – UA din acest an reprezintă un moment de referinţă pentru relaţiile dintre cele două continente, prin transformarea parteneriatului dintre cele două organizaţii într-un format bazat pe egalitate şi responsabilitate, reeficient, dinamic şi inovativ, menit să asigure promovarea priorităţilor comune.
În marja participării la Summitul UE – Uniunea Africană, şeful statului va avea, vineri, şi o întrevedere cu preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola.
AMPress