AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Iohannis, la prima ședință CSM a anului: Aud afirmații deplasate că ”justiția nu trebuie lăsată să-și facă de cap”

 

Președintele Klaus Iohannis a fost prezent, vineri domineața, la prima ședință din acest an a CSM. El a felicitat președintele și vicepreședintele pentru modul cum au condus activitatea în 2017 și a dat asigurări că va fi un aliat întotdeauna în apărarea independenței justiției, valoare fundamentală a democrației. Putem discuta despre orice, dar nu putem pune la îndoială independența justiției. Aud, a spus președintele, pe la diverse televiziuni, politicieni cu afirmații deplasate, cum ar fi că ”justiția nu trebuie lăsată să-și facă de cap”. Sunt oameni care au o preocupare obsesivă legată de acest subiect. Anul 2017 a început cu acea nefericită Ordonanță 13 care a scos oameni în stradă ca la Revoluție. Acum se încearcă, cu o grabă suspectă, lucrând noaptea și încercând, cum se zice în popor să îngrași porcul în Ajunul Crăciunului, să fie modificate legi cu toate avizele negative venite de la cei îndrituiți s-o facă.
Formal, a spus președintele, conduc această ședință, dar voi rămâne doar să ascult raportul și apoi vă las să alegeți președintele și vicepreședintele fără ca eu să fiu prezent.
Giorgiana Radu, AMPress

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!