AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Iohannis, mesaj la Summitul Autorităţilor Publice Municipale: Vă îndemn să nu uitaţi că interesul public este întotdeauna prioritar

Preşedintele Klaus Iohannis, i-a îndemnat pe aleşii locali care îşi preiau mandatele în aceste zile să nu uite că interesul public este întotdeauna prioritar. De asemenea, el a apreciat că avem nevoie de mai multă predictibilitate şi coerenţă în administraţia publică şi în actul de guvernare în general, argumentând că ”nu este suficient ca autorităţile să reacţioneze doar în gestionarea crizelor”.

”Suntem aproape de finalul unui an electoral complicat, dar progresul realizat de România în ultimii ani trebuie consolidat şi extins. Mă bazez pe dedicarea şi energia dumneavoastră pentru a împlini acest deziderat”, a afirmat Iohannis în finalul mesajului său la Summitul Autorităţilor Publice Municipale, potrivit news.ro.

”Evenimentul de astăzi, care aduce împreună administraţiile publice centrale şi locale, oferă un cadru optim pentru împărtăşirea celor mai bune practici, dar şi pentru un schimb consistent de opinii cu privire la viitorul României şi la cum pot fi rezolvate o serie de probleme, astfel încât cetăţenii să dispună de servicii publice de calitate. Summitul Autorităţilor Publice Municipale are loc în contextul extrem de important al preluării noilor mandate pe care cetăţenii vi le-au încredinţat prin vot. Fiecare dintre dumneavoastră trebuie să privească această misiune cu mare responsabilitate şi vă îndemn să nu uitaţi că interesul public este întotdeauna prioritar. Vă urez mult succes în realizarea tuturor demersurilor pe care le veţi face în slujba comunităţilor pe care le gestionaţi, pentru că cea mai mare împlinire a unui ales local este să contribuie la dezvoltarea şi modernizarea în acord cu trendul în creştere al diversificării cerinţelor şi nevoilor pe care cetăţenii în mod legitim le au”, a fost mesajul preşedintelui transmis cu ocazia Summitului Autorităţilor Publice Municipale.

El a vorbit şi despre relaţia avută cu autorităţile locale pe parcursul celor două mandate ale sale la Cotroceni.

”Pe parcursul celor două mandate şi în cadrul dialogului constant pe care l-am avut cu dumneavoastră, am văzut cum aţi creat oportunităţi din provocările şi crizele cu care v-aţi confruntat, în special în ultimii ani, care au fost caracterizaţi de efectele generate de pandemia de COVID-19 şi de războiul din Ucraina, dar şi de consecinţele schimbărilor climatice şi de o creştere a dezinformării şi a manipulării. Societatea noastră trece printr-o perioadă de transformare profundă, iar administraţia publică trebuie să recupereze întârzierile şi să evite argumentele care să justifice o stare de fapt şi să se ridice la nivelul aşteptărilor pe care le au comunităţile. Cetăţenii au nevoie de soluţii şi de răspunsuri, nu de justificări şi amânări şi am încredere că înţelegeţi mesajul acestora de a le oferi motive autentice să privească cu încredere viitorul lor în România”, a declarat Klaus Iohannis.

El a subliniat că autorităţile locale au responsabilitatea de a soluţiona problemele comunităţilor prin gestionarea adecvată a resurselor, adăugând că este evident că” avem nevoie de mai multă predictibilitate şi coerenţă în administraţia publică şi în actul de guvernare în general, pentru că nu este suficient ca autorităţile să reacţioneze doar în gestionarea crizelor”.

Continuarea aici

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!