• Home
  • Știri
  • Iohannis: Nu va exista un boicot la adresa Austriei. Nu vom ataca Austria la CJUE

Iohannis: Nu va exista un boicot la adresa Austriei. Nu vom ataca Austria la CJUE

iohannis k

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Bruxelles, că nu va exista un boicot din partea statului român la adresa Austriei, referindu-se la declarațiile lui Marcel Ciolacu, care anunțase că România își va folosi dreptul de veto împotriva Austriei care își dorește președinția OSCE.

”Acest moment, după părerea mea, poate fi tratat într-o singură cheie, cu diplomație. Orice altceva este exclus. Am auzit în ultimele zile nenumărate opinii, sfaturi. Vă spun foarte clar că nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau autorităților publice. Nu așa se tratează astfel de probleme”, a spus Iohannis, potrivit digi24.ro.

Președintele s-a referit și la declarațiile făcute de primvicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, care spusese, în plenul parlamentului European, că România va ataca la Curtea Europeană de Justiției votul dat de Austria împotriva României, în Consiliului JAI de săptămâna trecută.

Șeful statului a spus că ”există mulți sfătuitori publici care crează așteptări” legate de aderarea României la Schengen, în contextul desfășurării Consiliului European în aceste zile, la Bruxelles.

”Voi ridica chestiunea în plenul Consiliului, dar soluții practice se vor găsi în următorul Consiliu JAI care va fi mai bine pregătit”. ”Vă rog să nu așteptați ca astăzi sau mâine se va decide ceva în ceea ce privește aderarea”, a spus Iohannis, precizând că i s-a părut „ciudată” „vânătoarea de vinovați” pentru eșecul de la Consiliul JAI: „Vinovații nu se găsesc în România”

Parteneri