AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Iohannis: Suntem într-un punct critic. Depinde de conștiința fiecăruia dacă vom câștiga această bătălie fără precedent

Președintele Klaus Iohannis a susținut miercuri, la Palatul Cotroceni, o conferință de presă, în care a atras atenția, în contextul pandemiei, că lunile care vor urma nu vor fi deloc ușoare. De asemenea, șeful statului a transmis un mesaj de recunoștință și mulțumire tuturor medicilor și personalului medical din România pentru profesionalismul și dedicarea dovedite în această perioadă.

Redăm declarația de presă:

„România a cunoscut în ultima săptămână cea mai mare creștere a numărului de cazuri de îmbolnăvire de la debutul epidemiei de COVID-19. Cifre extrem de îngrijorătoare avem și în privința numărului de decese, precum și al pacienților internați în secțiile de terapie intensivă. Așadar, trei indicatori care, corelați, trag un puternic semnal de alarmă de care avem cu toții responsabilitatea să ținem cont.

Tendința actuală este una de creștere accelerată a ratei infectărilor, care duce la aglomerarea spitalelor, a secțiilor de terapie intensivă și, din păcate, la un număr tot mai mare al deceselor.
În acest context, măsurile de restricție sunt inevitabile. Cu cât mai repede sunt introduse și respectate aceste măsuri, cu atât mai rapid își vor produce efectele și vor putea fi ridicate din nou.
Situația este complicată nu doar în România, ci și în restul statelor europene, mai ales că sistemele de sănătate din toate țările lumii au fost supuse în ultimele luni unei mari presiuni, iar medicii au făcut eforturi uriașe pentru a salva viețile oamenilor.
Transmit, de aceea, un mesaj special de recunoștință și mulțumire tuturor medicilor și personalului medical din România pentru profesionalismul și dedicarea dovedite de-a lungul unei perioade extrem de dificile. Acești oameni extraordinari, care și-au ales această profesie vocațională, merită respectul nostru și admirația noastră fiindcă sunt permanent în prima linie a luptei cu virusul.

Avem încredere în medicii noștri, fie că sunt infecționiști, specialiști în terapie intensivă, epidemiologi sau medici de orice specialitate. Lunile care vor urma nu vor fi deloc ușoare, dar sunt convins că, în ciuda pericolului suplimentar la care se expun, vor acționa cu același devotament.
Vreau să îi asigur pe medici, pe asistenții medicali, pe cei din direcțiile de sănătate publică, pe managerii de spitale că sunt alături de ei și că, împreună, vom face față acestei crize.
Este o luptă nu doar a sistemului medical, este o luptă în care avem cu toții o mare responsabilitate.
Am spus-o în nenumărate rânduri și am să o repet cât timp va fi necesar.

Oricât ne-am dori, situația epidemiologică nu ne permite reîntoarcerea la normalitatea pe care am avut-o înainte de izbucnirea pandemiei. Și cu cât crește numărul de bolnavi și de decese cauzate de infectarea cu noul coronavirus, cu atât ne îndepărtăm și mai mult de acest moment îndelung așteptat.

Ne aflăm din nou într-un punct critic și avem, fiecare dintre noi, de făcut o alegere fundamentală pentru viitorul nostru, pentru sănătatea noastră și a celor dragi.
Vrem să mergem pe un drum care duce la o explozie de cazuri și la supraaglomerarea spitalelor? Este un drum la capătul căruia ne așteaptă multă suferință și pierderi incomensurabile.
Sau alegem să avem și viață socială, locuri de muncă și o economie funcțională? Putem avea aceste lucruri cu o singură condiție: să dăm dovadă de responsabilitate și să respectăm cu strictețe regulile care ne permit să ne protejăm sănătatea și să protejăm și viața celorlalți.

Purtatul măștii, distanța socială, igiena mâinilor, evitarea aglomerațiilor, munca de la domiciliu, acolo unde acest lucru este posibil, sunt lucruri care stau în puterea noastră și ajută enorm să ținem sub control epidemia.
Oricâte măsuri ar implementa autoritățile, oricâte restricții ar impune statul, ele își pierd din eficiență dacă unii dintre semenii noștri refuză să participe la acest efort colectiv.
În definitiv, depinde de conștiința fiecăruia dintre noi dacă vom câștiga această bătălie fără precedent, pe care o purtăm de atâtea luni.

Virusul care ne-a bulversat existența ia vieți. Toți cei răpuși de această boală au lăsat un gol imens în inimile celor dragi. Un comportament rațional și micile sacrificii, pe care suntem chemați să le facem prin respectarea cu strictețe a măsurilor de prevenție, pot salva viața semenilor noștri. Haideți să dăm dovadă de solidaritate și să depășim împreună, cu bine, aceste momente dificile!”.

Mai mult aici

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!