În decurs de câteva luni, România a devenit un simbol al unităţii, solidarităţii şi coeziunii care caracterizează Alianţa nord-atlantică, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, prezent luni la festivităţile prilejuite de Ziua Marinei Române, la Constanţa.
„În câteva luni, ţara noastră a devenit un simbol al unităţii, solidarităţii şi coeziunii care caracterizează Alianţa Nord-Atlantică. Prin activităţile comune desfăşurate de militarii români şi aliaţi aici, la Marea Neagră, sub comanda NATO, transpunem în practică angajamentul nostru ferm de a ne apăra reciproc şi de a apăra împreună valorile democratice care ne unesc. Profit de această ocazie pentru a sublinia din nou aprecierea României pentru prezenţa în ţara noastră a militarilor din Statele Unite ale Americii, Franţa, Polonia, Portugalia, Belgia, Italia, Marea Britanie, Germania şi Ţările de Jos”, a spus preşedintele, potrivit Agerpres.
Iohannis a subliniat că Marea Neagră este considerată astăzi o zonă de interes strategic pentru securitatea euroatlantică, iar acest lucru este demonstrat nu numai prin „vizibilitatea fără precedent a întregii regiuni”, ci şi prin prezenţa celor peste 5.000 de militari aliaţi în România.
„Ne aflăm pe ţărmul Mării Negre, la numai câteva sute de kilometri distanţă de războiul nedrept şi brutal declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, un conflict armat pe care mulţi nu îl mai credeau posibil în Europa vremurilor noastre. În ultimii ani, am acţionat constant şi decisiv pentru ca regiunea Mării Negre să fie recunoscută drept una de interes major pentru comunitatea euroatlantică, pe măsura importanţei sale geostrategice de hotar al Alianţei Nord Atlantice şi al Uniunii Europene. Iată că Marea Neagră este considerată astăzi o zonă de interes strategic pentru securitatea euroatlantică, aşa cum am afirmat răspicat împreună cu ceilalţi aliaţi în Conceptul Strategic al NATO, pe care l-am aprobat la Summitul istoric recent desfăşurat la Madrid”, a spus şeful statului.
Iohannis a menţionat că România va pune în practică deciziile adoptate la Madrid şi, împreună cu aliaţii şi partenerii săi, va consolida postura NATO de descurajare şi apărare în regiunea Mării Negre pe termen lung, Preşedintele a afirmat că România va continua să îşi îndeplinească rolul de „pilon de stabilitate regional”. Totodată, va continua să acţioneze „unitar şi coordonat” în cadrul Uniunii Europene pentru a gestiona efectele războiului din Ucraina.
Mai mult aici