
Iranul l-a executat pe Alireza Akbari, fost viceministru al Apărării, după ce l-a acuzat că spionează pentru Marea Britanie
Fost ministru adjunct al Apărării în Iran, Alireza Akbari, care a fost arestat în 2019 pentru spionaj în favoarea Marii Britanii, acuzație pe care acesta a respins-o, a fost fost executat, conform unui anunț al presei de stat iraniene, scrie CNN, potrivit digi24.ro.
Sentința de condamnare la moarte a lui Akbari a fost anunțată cu doar câteva zile în urmă, la 11 ianuarie.
Potrivit acuzațiilor publicate miercuri, Akbari fusese arestat „cu ceva timp în urmă” pentru „spionaj împotriva acestei țări”. Fostul oficial a fost executat prin spânzurare, potrivit publicației iraniene.
Familiei lui Akbari i s-a cerut să meargă la închisoare pentru o „vizită finală” miercuri, iar soția lui a spus că a fost mutat în izolare.
Alireza Akbari avea dublă cetăţenie britanică şi iraniană. El a fost ministru adjunct al Apărării în Iran şi a fost arestat în 2019 și condamnat la moarte pentru spionaj în favoarea Marii Britanii, ceea ce el a negat.
Însă Iranul a postat un videoclip cu Akbari săptămâna aceasta, care arată ceea ce par a fi mărturisiri forțate. Anterior, într-un mesaj audio primit de BBC, britanicul a susţinut că a fost torturat pentru a mărturisi infracţiuni pe care nu le-a comis.