Isărescu: Depreciere leului e de durată. Motivul principal este deteriorarea balanței comerciale (deficit de 8,8 miliarde euro)

 

Deprecierea progresivă a leului îngrijorează mediul de afaceri. Mugur Isărescu, guvernatorul BNR a încercat unele explicații legate de această cădere a monedei naționale:

„Tendinţa de depreciere e mai de durată decât în cazul zlotului şi forintului. La zlot şi la forint au fost variaţii mult mai mari, leul fiind mult mai stabil. Dar per total observăm o tendinţă de depreciere mai de durată, nu cu cifre mari, cu cifre mici, mai de durată, însă şi ea este categoric asociată cu evoluţia balanţei de plăţi a României şi aici avem, spre deosebire şi de zlot şi de forint, adică şi de polonezi şi de unguri, avem o situaţie în deteriorare a balanţei comerciale”, a explicat Mugur Isărescu. El a spus că importăm mai mult decăt exportăm. „Se conturează o problemă” în cazul deficitului comercial anunţat joi de Institutul Naţional de Statistică la peste 8,8 miliarde de euro, a mai spus Isărescu.
C, Zamfir, AMPress