AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Joi, Sfântul Pantelimon, tămăduitorul suferinzilor. Ce e bine să respecți în această zi

Sfântul Pantelimon continuă să-şi săvârşească minunile pământeşti şi azi, ca „doctor fără de arginţi”, prin moaştele sale sfinte. Cine i se roagă îşi află tămăduirea. Serbează-l şi tu cum se cuvine, pe 27 iulie!

S-a născut în cetatea Nicomidia, din tată păgân şi mamă creştină. Sfântul Pantelimon a avut mult de suferit.
În ciuda strădaniilor mamei de a-i împărtăşi din tainele învăţăturii creştine, după moartea ei, a fost trimis de tată la studii de filozofie. A ajuns unul dintre cei mai mari medici. Apoi chiar doctorul împăratului. Aşa l-a cunoscut pe marele preot tămăduitor Ermolae, căruia i-a devenit ucenic și de la care a învăţat că vindecarea se face prin credinţă. Acesta l-a botezat creştineşte, cu numele Pantelimon, care se traduce prin „cel milostiv”.

Sfântul Pantelimon vindecă trupul și sufletul
Minunile lui din timpul vieții au făcut înconjurul lumii, reuşind să-şi aducă până și tatăl păgân pe calea credinţei. Când tatăl lui s-a stins, și-a împărţit averea săracilor şi a muncit în numele credinţei, de unde şi numele primit de „doctor fără de arginţi”. Şi-a găsit sfârşitul decapitat, la ordinul împăratului, moaştele sale sfinte sălăşluind azi în biserici din întreaga lume, fiind patronul spiritual al lumii medicale și tămăduitorul suferinzilor.
El apără lanurile de furia naturii, oamenii de boli și de foc. Cine muncește de ziua lui are parte de mari pagube, femeile sunt părăsite de soți iar bărbații se îmbolnăvesc. El ocrotește și călătorii la drum. E bine să mănânci porumb fiert în această zi.

Sursa – libertateapentrufemei.ro

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!