Kelemen Hunor: Comasarea alegerilor locale și parlamentare nu este posibilă constituțional, în acest moment
Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat, luni, că un scenariu care să prevadă comasarea, anul viitor, a alegerilor locale şi parlamentare nu este posibil din punct de vedere constituţional.
“Eu am mai spus şi spun încă o dată – se poate discuta despre orice, dar trebuie să vezi dacă este constituţional. În acest moment, constituţional nu este posibil, fiindcă tu poţi să prelungeşti mandatul autorităţilor locale în anumite situaţii, dar nu poţi aşa că vrei tu. Noi nu avem, în acest moment, situaţia în care se poate prelungi prin lege, oricum, mandatul aleşilor. Nu poţi să scurtezi mandatul Parlamentului, scrie în Constituţie cam cât e. După aceea, scrie, după alegeri, în cât timp trebuie să convoci un nou Parlament. Mai scrie acolo în cât timp trebuie înfiinţată autoritatea locală sau Consiliul local, să depună şi ei jurământul. Deci, din acest punct de vedere, se poate visa la comasarea alegerilor, dar, din punct de vedere constituţional, din punct de vedere tehnic, trebuie să găseşti o soluţie”, a explicat preşedintele UDMR, potrivit Agerpres.
El a amintit că pe subiectul comasării alegerilor există şi o recomandare a Comisiei de la Veneţia.
“Nu mai vorbesc de recomandarea Comisiei de la Veneţia şi despre deciziile Curţii Constituţionale, la un anumit moment. (…) Şi, mai este un principiu – sunt tipuri de alegeri diferite. Dacă tu le-ai comasat, parlamentarele cu localele, nu mai ştii pentru cine votezi. La locale sunt alte probleme, candidaţii la Primărie trebuie să vină cu o agendă locală, la Parlament trebuie să vii cu un alt mesaj. Degeaba vin eu că asfaltez drumul judeţean şi drumul local că nu e treaba Parlamentului, cu acest punct de vedere bulversez extrem de mult şi nu rezolv nimic”, a afirmat Kelemen Hunor.