Klaus Iohannis, despre Brexit: Negocierile merg într-o direcție care este foarte favorabilă României
Președintele Klaus Iohannis a susținut, vineri, o declarație de presă la finalul reuniunii Consiliului European (Bruxelles, Regatul Belgiei). Referindu-se la Brexit, șeful statului a spus că „negocierile merg într-o direcție care este foarte favorabilă României și acest lucru nu este întâmplător”.
Iată declarația de presă, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale:
„Am terminat partea de Consiliu la care participăm noi de data aceasta și aș face câteva referiri la ultima parte din această dimineață, care s-a referit la Brexit.
Cum am spus deja ieri, negocierile merg într-o direcție care este foarte favorabilă României și acest lucru nu este întâmplător. Noi ne-am implicat în discuțiile cu echipa de negociere, cu celelalte echipe din țările Uniunii Europene și am obținut până aici – repet, este o fază incipientă de negociere – am obținut rezultate bune.
Ne amintim, poate, că la început am enunțat trei obiective, sau trei teme importante pentru noi: drepturile cetățenilor, acordul financiar și acordul ulterior pe securitate și apărare.
Pot să spun că acum, la momentul la care vorbim, negocierile au dus la un document care satisface 100% partea de cetățeni.
Deci, nu numai că s-a acceptat acordarea drepturilor cetățenilor europeni care sunt acum în Marea Britanie, ci și a cetățenilor care vor intra în Marea Britanie până la terminarea perioadei de tranziție, lucru foarte important.
Acordul financiar, așa cum s-a negociat până în momentul acesta, este 100% satisfăcător din punctul nostru de vedere. Iar apărare și securitate, este o chestiune care nu ține neapărat de negocierea pe Brexit, ci ține pe o înțelegere ulterioară, dar am putut să vedem deja aseară, când s-a discutat, solidaritatea cu Marea Britanie în chestiunea UK – Rusia. Toată lumea a fost de acord că aici avem nevoie și vom avea o înțelegere foarte bună.
În afară de aceste teme, s-a discutat, tot în această dimineață, o temă care a fost prevăzută inițial pentru discuția de ieri, relațiile comerciale între Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii, unde evoluția nu este neapărat senzațional de pozitivă, dar nici foarte negativă. Concluzia este că se vor face demersurile necesare pentru o negociere serioasă, în termene rezonabile. Perioada până la 1 mai nu este un termen rezonabil pentru o negociere de acest tip, dar suntem, ca să mă exprim așa, pătrunși de un optimism precaut”.
AMPress