Klaus Iohannis o primește la Cotroceni, pe Maia Sandu
Președintele Klaus Iohannis o va primi marți, la Palatul Cotroceni, pe președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia vizitei oficiale pe care aceasta o efectuează în țara noastră la invitația președintelui României, informează Administrația Prezidențială.
Vizita Președintelui Republicii Moldova este prima vizită oficială în România pe care aceasta o efectuează după alegerile anticipate din 11 iulie 2021 și are loc în contextul celebrării în acest an a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale.
Vizita reprezintă un foarte bun prilej de reconfirmare a relației speciale, privilegiate, de Parteneriat Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, bazate pe comunitatea de limbă, cultură și istorie, oferind totodată ocazia de a evalua stadiul implementării deciziilor convenite cu prilejul întrevederilor anterioare la nivel de șef de stat – de la Chișinău, din 29 decembrie 2020 și din 27 august 2021, precum și de la București, din 20 aprilie 2021, arată comunicatul Administrației Prezidențiale.
Consultările politice ale Președinților Klaus Iohannis și Maia Sandu vor consolida cooperarea bilaterală excelentă și substanțială la nivel politic, economic și sectorial și vor stimula avansarea proiectelor comune de interes strategic în domeniile energie, transporturi, sănătate, educație sau societate informațională, cu accent pe proiectele menite să conecteze Republica Moldova cu spațiul Uniunii Europene, prin intermediul României, și să aducă beneficii reale și concrete tuturor cetățenilor Republicii Moldova, precizează sursa citată.
De asemenea, discuțiile cu președintele Maia Sandu se vor concentra pe măsurile de susținere aprofundată de către România a proceselor de modernizare și de implementare a reformelor democratice promovate de Președintele și Guvernul Republicii Moldova, precum și a eforturilor de integrare europeană a Republicii Moldova, mai arată Administrația Prezidențială.