• Home
  • Știri
  • Kovesi: DNA a demonstrat ce înseamnă să fii o instituţie independentă

Kovesi: DNA a demonstrat ce înseamnă să fii o instituţie independentă

kovesi 1

Fosta şefă a DNA, în prezent procuror-şef al Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, afirmă că DNA a demonstrat ce înseamnă o instituţie independentă şi le transmite mulţumiri angajaţilor acesteia pentru că au demonstrat curaj şi nu au renunţat.

„În cei 20 de ani, DNA a demonstrat ce înseamnă să fii o instituţie independentă. S-au efectuat investigaţii faţă de persoane care păreau de neatins şi s-a demonstrat că legea este egală pentru toţi. I-aţi făcut mândri pe români, i-aţi făcut să creadă în instituţii, i-aţi făcut să creadă în statul de drept. Prin munca voastră aţi contribui la schimbarea mentalităţilor, la sensibilizarea societăţii cu privire la gravitatea fenomenului corupţie”, a declarat Kovesi, marţi, într-un mesaj transmis cu ocazia aniversării a 20 de ani de la înfiinţarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, potrivit Agerpres.

Ea le-a mulţumit foştilor colaboratori, precizând că „o instituţie este puternică la fel ca persoanele care o fac să funcţioneze”.

Parteneri