AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Kovesi: Simțim cu toții, cel puțin de peste un an și jumătate, că suntem efectiv sub un asalt

Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Laura Codruța Kovesi, a declarat marți că atât ea, cât și colegii ei simt de peste un an și jumătate că se află “sub un asalt” în ceea ce privește activitatea DNA.
“Cred că suntem cu toții conștienți de gravitatea situației în care ne aflăm. Cel puțin noi, ca instituție, atât eu și colegii mei, cât și instituțional reacționăm doar prin metodele și prin posibilitățile pe care le avem. (…) Simțim cu toții, cel puțin de peste un an și jumătate, că suntem efectiv sub un asalt, care se manifestă prin hărțuiri, prin intimidări, prin încercări de intimidare, că nu-și ating scopul, prin critici uneori obiective, dar de cele mai multe ori nu, prin acel fenomen de fake-news și la care noi nu putem să reacționăm decât instituțional”, a spus Kovesi la o dezbatere privind legile justiției, organizată marți de Grupul pentru Dialog Social și Revista 22, notează Agerpres.
De asemenea, Kovesi a arătat că singurul lucru pe care îl poate face DNA, ca instituție, este să susțină declarații publice și să explice efectele unor modificări ale legii.
“Instituțional, ce putem face? Legi nu putem face, dar putem să ne exprimăm puncte de vedere. Putem să analizăm proiectele de legi, putem să identificăm vulnerabilitățile, să identificăm riscurile și să explicăm, tehnic sau mai puțin tehnic, care sunt consecințele.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!