Laserul de la Măgurele a atins cea mai mare putere din lume: „A zecea parte din întreaga putere a Soarelui pe Pământ, concentrată într-o rază de lumină”

Laserul de la Măgurele, proiect cofinanţat din fonduri europene, a atins 10 PetaWatts, cea mai mare putere din lume, Executivul organizând, miercuri, un eveniment pentru a marca această premieră mondială.

„Este o zi mare pentru noi, o zi foarte importantă, comunicăm rezultatele ultimelor teste de putere ale sistemului laser de la Măgurele, pot spune că s-a atins o putere mai mult decât am visat noi – 10.88 PetaWatts, pentru cei care nu au noţiune de multipli şi submultipli, sunt 10 milioane de miliarde de waţi, a zecea parte din întreaga putere a Soarelui pe Pământ concentrată într-o rază de lumină. De aici şi marea realizare tehnică şi ştiinţifică, care constituie o premieră mondială. Cu ajutorul acestui laser, putem să creăm fenomene noi, să urmărim comportarea materiei în condiţii extreme, condiţii care până acum nu au fost pe Pământ, probabil că în Univers există şi încercăm astfel să desluşim unele dintre tainele Universului”, a declarat Nicolae Zamfir, directorul proiectului Laserului de la Măgurele, potrivit Mediafax.

Componenta românească a Proiectului ELI este axată pe domeniul fizicii nucleare (ELI-NP) şi se construieşte la Măgurele, în cadrul Institutului pentru Fizică şi Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH).

Distribuie prietenilor

Foto – Playtech