Lider sindical, despre Legea pensiilor: Este o lege care sancţionează generaţiile viitoare

Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a declarat, marţi, că Legea pensiilor are elemente bune pentru actualii pensionari, însă legea aduce efecte negative pentru generaţiile viitoare.

„Din cele aproape 500 de amendamente depuse am văzut faptul că doar câteva au trecut. O singură corecţie aş menţiona, cea care se referă la posibilitatea ca acei cetăţeni care au peste zece ani, dar până în 15 ani de contribuţie la sistemul public de pensii vor avea psoibilitatea să îşi cumpere vechime. Comisia a fost nedreaptă, a oferit această posibilitate, însă îi sancţionează pe aceştia punându-i să plătească contribuţia aferentă la salariu mediu pe economie, nu la salariu minim pe economie. Această lege, aşa cum probabil va fi votată mâine (miercuri-n.r) în Parlament, îi pune pe parlamentari într-o situaţie extrem de delicată. Acest proiect de lege are elemente bune pentru cei care se află astăzi la pensionare, dar pe de altă parte este o lege care sancţionează generaţiile viitoare, cei care urmează să iasă la pensie după apariţia acestei legi. A rămas acel blestemat principiu cu datorate şi plătite, care ne obligă pe noi să avem reacţii în perioada următoare”, a afirmat Dumitru Constin, la finalul şedinţei Comisiei, potrivit Mediafax.

Preşedintele BNS a adăugat că legea va trebui modificată în viitor pentru ca angajatorul să îi plătească angajatului salariul brut integral, iar acesta să îşi achite singur contribuţiile la pensie şi asigurarea de sănătate.