Mircea Eliade: “Nu cred că se află ţară europeană în care să existe atâția intelectuali cărora să le fie ruşine de neamul lor”
Ministrul interimar al Culturii și-a dat demisia, în urma apariției unor înregistrări controversate în care ar fi folosit un limbaj injurios la adresa interesului național al României
Diana Iovanovici-Șoșoacă : „Pentru declarația asta, Traian Băsescu ar trebui ridicat de parchet și băgat în pușcărie pe viață”
Diana Iovanovici-Șoșoacă: „Anunț că o să îl dau în judecată pe Nicușor Dan pentru încălcarea Constituției României”
PNL, ultimatum pentru PSD: „Dacă nu poate atunci să se dea deoparte şi să lase pe alţii să caute o soluţie la ceea ce PSD a stricat”
„Simțeam efectiv că mor și nimeni nu putea explica de ce”: Doina Pană, fost ministru, acuză că a fost otrăvită de mafia lemnului
Simona Macovei (deputat S.O.S. România): „Cerem public încetarea imediată a oricăror tentative de deturnare a ordinii constituţionale”
„Tehnocrația în România nu a adus lucruri foarte bune”: Tanczos Barna anunță cine ar putea prelua puterea în România
Diana Șoșoacă, despre evenimentul de amploare de la Plăviceni, din 30 mai: „Eu fac coliva. Trebuie să fac peste o tonă. Toate alimentele care vor fi servite, provin exclusiv de la producători autohtoni”
Diana Iovanovici-Șoșoacă, acuzații dure după bătaia din Centrul Vechi: „Românii au ajuns străini în propria țară! Poliţia Română îi umileşte pe cetățenii români și protejează scandalagiii ucraineni”
Motivul pentru care Laura Codruța Kövesi a sesizat Comisia Europeană: „Miza principală a acestui demers este capacitatea EPPO de a derula investigații referitoare la infracțiunile care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene”