Marin Preda, așa cum l-am văzut

             marin predaCineva a publicat zilele trecute un text biografic despre Marin Preda. Am citit câteva fraze și m-am lăsat păgubaș. Preda nu se pretează la șerbetul și dulceața unei analize de scriitor critic, plecat la drum cu certificatul de naștere al prozatorului, pe care-l trece prin toate, schematic și disciplinat, ca la vamă și aeroport unde te lași controlat progresiv de toate cele și ți se întoarce rufăria din geamantan pe dos.

   L-am admirat pe Marin Preda de la distanță, citindu-l însă cu nesaț. Într-o singură zi s-a întâmplat să-l întâlnesc și să-i strâng dreapta cu care scria. Eram militar și de la Lipova, unde ispășeam cele șase luni de armată TR, am fost trimis la București să tipăresc revista școlii, împreună cu graficianul Baciu, clujean și coleg de pluton. Eram singurii calificați în gazetărie, iar la București se găsea, pe 1 Mai, o tiparniță a garnizoanelor. Puteam dormi acolo, cât am bibilit revista, dar maistrul militar care se ocupa de noi ne-a lăsat în oraș unde aveam rude. Am dormit, așadar, la sora tatei, tanti Margareta, bunica lui Alexandru Tomescu, în vogă azi, pe vremea aia nenăscut încă. Seara ieșeam în oraș. Așa m-am nimerit la o lansare de carte pe Magheru, la Librăria Sadovenu. Se găsea acolo și Marin Preda, care mi-a atras privirea de cum am intrat. Mi s-a părut că și prozatorul s-a uitat la mine și chiar așa a fost, lucru confirmat chiar de el, când o cunoștință comună m-a prezentat. Îl amuza uniforma mea de soldat, bocancii pe care-i căram în picioare. Eram singurul soldat în sindrofia literară cu o lume civilă, unii cu cravată proptită în omuleț. Cred că scriitorul Anghel m-a recomandat, cel care avea să-l găsească noaptea, la Mogoșoaia, mort, ani mulți mai târziu. Îl știți, poetul… Preda a mormâit ceva din care puteam trage concluzia că a auzit de mine, dar e greu de presupus că autorul care eram, cu două plachete de versuri publicate, îl atrăsese cumva. Uniforma mea militară, da.

Distribuie prietenilor

      Preda, de lângă care m-am tras trei pași mai încolo, fiindcă așa se cuvenea, nu strălucea prin nimic, ochelarist și mohorât, obosit parcă fără să facă ceva. Vorbeau ceilalți din jurul lui, se găsea și poetul Dinescu în preajma directorului  Editurii Cartea Românească, cea mai râvnită atunci, iar el părea că-i ascultă pe toți, dar convingerea mea a rămas că nu auzea pe nimeni.

      Cum era Marin Preda? Modest între atâția oameni care se străduiau să strălucească, strălucitor fără să vrea, fără să și-o propună, singurul dintre noi toți care era. După ce s-a făcut nevăzut, am plecat și eu, fiindcă nu mai era nimic care să-mi țină bocancii între atâția oameni subțiri și nesemnificativi. (Lucian Avramescu)