Nu e uşor, nu e uşor
Când stai legat de-un fir de păr
Și nu știi dacă stai pe-un nor
Sau ca o rață la cuptor

În tristul vieții balamuc
De mă făcea maică-mea nuc
Știam că toamna mă usuc
Dar stau, aștept și nu mă duc

Nucul nu știe dacă moare
Dacâ-i atins de o lingoare
Nu face gâlci la substantive
Nu-i priponit de-aldin cursive

N-are frisoane să tot scrie
Pe-albastra cerului hârtie
Proză, pamflet sau poezie

Îi pleacă pupăza din cracă
Se frânge-o creangă, și ce dacă
Din vijelia cea buimacă
E-n stare dârz să se refacă

Nu-i plop cu suflet de muiere
La cea mai mică adiere
Să-și miște frunza la vedere

E-atât de falnic și tăcut
De nici că-i pasă că e mut

Nucul nu are stat și popi
Nu stă pe buza unei gropi
Nici nervul ăla arătare
Ce-i taie gât, mâini și picioare

x

Stilat ca un cârnat în tavă
Încă trăiesc o viață gravă
Luând măsuri cu trupu-mi viu
Pentru comanda de sicriu

M-am împăcat cu tot și toate
Cu mersul crăcănat pe coate
Să scriu cu mâinile legate
În toate sârmele ghimpate

Regret nespus că nu sunt nuc
Nici paltin, pițigoi sau cuc
Dar cum v-am zis de-atâtea ori
Din lemnu-mi strâmb vă zic buni zori
Chiar dacă n-am corzi la viori

P.S.

Când toate ți se par de vină
Genunchii coatelor suspină
Da-nchipuirea ți-i deplină
Crede-te nucul din grădină