Îmi place nemțoaica asta. Are o privire vie, știe toate limbile cu care poți cere un pahar cu apă pe orice uliță a planetei. La 60 de ani arată fain, se mișcă grațios, iar la nevoie te taie cu vorba, dovadă că nu se lasă intimidată ușor, are un crescendo în polemici care nu atinge țipătul. Te bate duios.

Ursula Gertrud von der Leyen este acum președintele celui mai puternic organism al Uniunii Europene. Unii au votat mai greu, nu li se suia mâna, bărbăția lor s-a căznit să se ridice în două dește. Dar nemțoaica, ministresă a Războiului (se zice Apărării!) în două guverne ale altei muieri tari, Merkel , născută în Belgia pe 8 octombrie 1958, a biruit până la urmă îndărătnicia nădragilor care staționează pe scaunele plușate de la Bruxelles.

Mie, recunosc, mi-a fost mai la îndemână să mă las pe mâna femeilor, mai ordonate în multe. Inteligența lor, ca și pielea, are altă catifea, mai fină. Stând deasupra – și mă refer la multe chestiuni de viață – reușita e deplină și rog pudibonzii păroși să nu strâmbe din nas.

Încredințarea acestei uriașe funcții Ursulei e un gest deștept al sclerozatei Europe. Sunt convins că nu va ieși beată din covorul roșu, ca alte somități masculine ale conducerii continentale, nu se va pipăi constant pe șliț, în căutarea ideilor, când urcă la pupitru. Își va mângâia poate o șuviță, ceea ce va liniști instinctiv auditoriul masculin.

Eu zic că e bine. Prea mulți bărbați care sforăie și uită să se spele pe picioare în politica lumii. Bun venit Ursula în politica scălâmbă a marii Europe unde e nevoie de o mână și o pricepere de femeie spre a aerisi odăile care miros a stătut.