• Home
  • Știri
  • Lucian Bode, la Consiliul JAI: Am solicitat finalizarea extinderii Spațiului Schengen, prin aderarea României în acest an

Lucian Bode, la Consiliul JAI: Am solicitat finalizarea extinderii Spațiului Schengen, prin aderarea României în acest an

bode 2

Ministrul Afacerilor Interne a povestit cum s-au purtat discuțiile joi, în Consiliul Schengen din cadrul Consiliului JAI. Lucian Bode a explicat că în intervenția sa, prin care a solicitat aderarea țării noastre în acest an, a adus multe argumente, între care și cel al creșterii siguranței frontierelor.

„Sunt bucuros să vă anunț că pe ordinea de zi se află și starea generală a Spațiului Schengen, o dezbatere pe acest subiect a avut deja loc și în intervenția pe care eu am avut-o am solicitat finalizarea procesului de extindere a Spațiului Schengen, prin aderarea României în acest an” a spus ministrul de Interne Lucian Bode, după prima ședință a Consiliului JAI, de la Bruxelles, la care a luat parte, potrivit stiri.tvr.ro.

„ Argumentele vă sunt cunoscute. Aș sublinia un singur aspect, cel pe care l-am subliniat și în intervenția mea: odată cu extinderea Spațiului Schengen, cu aderarea României, sunt absolut convins că siguranța frontierelor externe ale Uniunii Europene, frontierelor Schengen, siguranța cetățenilor UE va fi una mult crescută”, a mai spus Bode.

Mai mult aici

Parteneri