AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Lumina Sfântă de la Ierusalim a ajuns în România

O delegaţie a Patriarhiei Române a adus, sâmbătă seară, Sfânta Lumină de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, cu un avion special.
Delegaţia a fost condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

“Sfânta Lumină va fi oferită la slujba de Înviere de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel clerului şi credincioşilor prezenţi la Catedrala Patriarhală”, transmite Patriarhia Română.

Potrivit stiri.tvr.ro, miracolul de la Ierusalim s-a produs în jurul orei 14:32, ora României. Sfântul Mormânt a fost inspectat, încă din Vinerea Mare, de către poliţişti care s-au asigurat că nu există nicio sursă de foc înăuntru. O mare de credincioşi a aşteptat miracolul cu emoţie şi în rugăciune.
Miracolul este precedat de o tăcere profundă. Patriarhul Ierusalimului intră în capela Sfântului Mormânt, cu lumânări neaprinse, 33 la număr, reprezentând vârsta lui Iisus Hristos când a fost răstignit. A îngenuncheat cu capul plecat pe Sfânta Piatră şi s-a rugat intens. Miracolul este însoţit în fiecare an de o explozie de bucurie şi de emoţie copleşitoare.
Cei prezenţi în biserică pot observa uneori o lumină precum un fulger, care vine de nicăieri prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Această lumină ajunge până la Lespedea Sfântă, aprinzând astfel vata presărată deasupra. Patriarhul ia în mâini această vată şi aprinde lumânările. Apoi împarte Lumina din Lumina credincioşilor.
Ritualul datează de cel puţin 1200 de ani.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!