A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Luni, Eftimie cel Mare, sfântul care ține bărbații sănătoși

0 80

Eftimie cel Mare este unul dintre sfinții mai puțin populari, însă respectați în popor. Este pomenit pe 20 ianuarie, în Biserica Ortodoxă.

A văzut lumina zilei în ținutul armenesc Melitina, pe vremea împăratului Gratian, după ce părinții lui, oameni vrednici și credincioși, se chinuiseră mult să aducă pe lume copii. Dar rugile lor îndelungate și fierbinți au fost auzite în cele din urmă, iar Dumnezeu le-a dăruit un fiu. Eftimie a cunoscut viața bisericească încă din copilărie, după moartea tatălui său, când a fost dus la Episcopia Melitinei și lăsat în grija preoților. Datorită aplecării sale către credință, a fost hirotonit preot.

La vârsta de 29 de ani, a ajuns la ierusalim și a viețuit într-o peșteră, alături de Cuviosul Teoctist. A săvârșit minuni nenumărate, reușind chiar să hrănească și să sature sute de oameni cu numai câteva pâini. A vindecat boli grele, a adus ploaia la vreme de secetă și a transformat pământul neroditor în teren fertil. A trecut la cele veșnice la vârsta de 97 de ani, prevestindu-și ziua morții. Cine vrea să aibă livezi roditoare, să nu sufere de friguri, de pagube și de primejdii trebuie să țină sărbătoarea Sfântului Eftimie cel Mare, pe 20 ale lunii. Bărbații trebuie să-i respecte ziua, ca să fie sănătoși.

Sursa – libertateapentrufemei.ro

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More