• Home
  • Prima
  • Maia Morgenstern și Ivan Patzaichin, cetățeni de onoare ai Municipiului București

Maia Morgenstern și Ivan Patzaichin, cetățeni de onoare ai Municipiului București

maia si ivan 1

Acrița Maia Morgenstern și sportivul Ivan Patzaichin au primit titlul de „Cetățean de Onoare al Municipiului București”.

„Cele doua distinctii sunt acordate in semn de recunoastere a activitatii si contributiei la dezvoltarea identitatii si diversitatii culturale, respectiv dezvoltarea si promovarea valorilor sportive romanesti”, susține Primarul General, Gabriela Firea, potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Capitalei.

Actrita Emilia Maia Ninel Morgenstern s-a nascut la Bucuresti in anul 1962. A studiat la Academia de Teatru si Film intre 1981 si 1985, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamt pana in 1988. A urcat apoi pe scena Teatrului Evreiesc de Stat din Bucuresti, dupa care s-a alaturat trupei de la Teatrul National Ion Luca Caragiale. Printre rolurile notabile pe scena de teatru se numara Lola Lola din Ingerul albastru (Der Blaue – Engel) sau Kathleen Hogan in Park your car in Harvard Yard. Maia Morgenstern este cunoscuta publicului roman mai ales pentru rolurile din filmele Balanta, Cel mai iubit dintre pamanteni si Patimile lui Hristos.

Incepand din anul 2010 a fost numita ambasador pentru Alianta Civilizatiilor in Romania.

Sportivul Ivan Patzaichin a participat la 5 editii ale Jocurilor Olimpice de vara: Mexico 1968, Munchen 1972, Montreal 1976, Moscova 1980 si Los Angeles 1984. La cele 5 editii a cucerit 7 medalii, 4 de aur si 3 de argint. A castigat 22 de titluri la 11 editii ale Campionatelor Mondiale. A castigat o medalie de aur la Campionatele Europene din 1969 de la Moscova, dupa aceasta editie Campionatele Europene fiind suspendate pana in anul 1997.

Incepand din anul 1968 este Maestru Emerit al Sportului, in 1982 a fost declarat Maestru International al Sportului, iar in 1991 a devenit Antrenor Emerit. In anul 1990 i s-a decernat din partea Comitetului Olimpic International cea mai inalta distinctie a acestui for, respectiv Ordinul Olimpic Colanul de Platina, fiind al treilea sportiv roman detinator al acestui ordin.

AMPress

Foto – Libertatea

Parteneri