
Maia Sandu: Nu avem nimic împotriva ruşilor, ci împotriva tancurilor ruseşti
Republica Moldova nu „se rupe” de Rusia, ci de „Rusia agresivă”, care a invadat în urmă cu doi ani Ucraina, a declarat preşedinta Maia Sandu în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV, subliniind „nu avem nimic împotriva ruşilor, ci împotriva tancurilor ruseşti”.
Chişinăul îşi doreşte să vadă o Rusie „paşnică şi democratică” în viitorul apropiat, pentru a putea construi „relaţii bune” cu această ţară, a afirmat ea, potrivit portalului NewsMaker, citat de Agerpres.
„Vreau să fie foarte clar, nu avem nimic împotriva ruşilor, ci împotriva tancurilor ruseşti. Nu avem ceva împotriva lor, vrem doar ca Federaţia Rusă, ca şi alte state, să respecte Republica Moldova, să respecte alegerea cetăţenilor Republicii Moldova. Suntem o ţară democratică, încă trebuie să mai consolidăm această democraţie, dar oamenii decid ce fac, unde merg, cu cine cooperează”, a declarat Maia Sandu.
Referitor la denunţarea mai multor acorduri în cadrul CSI, preşedinta Republicii Moldova a afirmat că „aceste acorduri sunt examinate prin prisma interesului cetăţenilor” republicii. „Anumite acorduri care nu sunt în interesul Republicii Moldova sunt întrerupte, altele, dacă mai reprezintă nişte beneficii, nu. În toate acţiunile pe care le facem, pornim de la interesul cetăţenilor”, a subliniat Maia Sandu.
În privinţa Congresului aşa-zişilor „deputaţi de toate nivelurile”, convocat miercuri la Tiraspol, Maia Sandu a afirmat că acesta a fost organizat pentru a solicita bani Moscovei şi organizaţiilor internaţionale, iar propaganda rusă a amplificat acest eveniment pentru a panica societatea, potrivit IPN şi Deschide.md.
„Le transmit cetăţenilor că sunt în siguranţă. Suntem cu toţii în siguranţă, pentru că Ucraina este scutul nostru. Chiar dacă acum Ucraina nu are parte de toate ajutoarele de care ar avea nevoie, aceste ajutoare vor veni. Regimul de la Tiraspol a cerut nişte bani. Am văzut că s-a adresat Moscovei şi altor entităţi, organizaţii internaţionale, dar propaganda rusă şi-a obţinut efectul şi a răspândit această sperietoare”, a afirmat preşedinta Republicii Moldova.
Continuarea aici