Majoritatea femeilor cred că încă nu există egalitate de gen în România
96% dintre româncele educate* din mediul urban consideră că egalitatea de gen nu este încă realizată în România. Iar 43% dintre acestea spun că au fost martore la atitudini și comportamente inadecvate față de femei în mediul profesional, inclusiv hărțuire fățișă. O proporție mare din participantele la cercetare au auzit sau cunosc cazuri de violență domestică, unele dintre ele fiind chiar victime. Este concluzia studiului realizat de Brennan Group pentru Asociația Solidaritate și Egalitate, prin intermediul Tudor Communications, în cadrul campaniei de conștientizare asupra egalității de gen #WeAreHalf.
„De mii de ani femeile nu sunt percepute ca fiind egale bărbaților în viața de familie, ca acces la educație sau în afaceri. Deși s-au făcut progrese remarcabile, lucrurile merg în continuare prea încet ca să avem rezultate de care am putea beneficia cu toții, ca societate. Când am început această campanie, cel mai des am auzit peste tot că la noi nu sunt probleme așa mari și că nu e un subiect demn de agenda publică. Iată cum acest studiu arată că multe dintre femei ezită să spună direct : efectele discriminării sunt foarte puternice în majoritatea cazurilor și se răsfrâng asupra sănătății, educației, bunăstării și dezvoltării lor. Cred că o conștientizare a fenomenului ar aduce o schimbare profundă și reală, pe care sunt convinsă că ne-o dorim, femei și bărbați deopotrivă. Participarea egală a femeilor în economie, echilibrul emoțional și empatia manifestate în toate sferele activității profesionale ne-ar duce pe toți 1000 de ani înspre un viitor mai bun”, a declarat Mihaela Tudor, președinte al Asociației Solidaritate și Egalitate și antreprenor în serie.
Pentru a atrage atenția asupra inegalității de gen, Asociația Solidaritate și Egalitate a inițiat o amplă campanie de educare și informare, în cadrul căreia sunt prezentate în locații foarte circulate sute de portrete și povești ale unor femei remarcabile din domenii precum știință, tehnologie, inginerie, medicină, antreprenoriat social, artă și cultură sau apărarea drepturilor femeilor, dar și fotografii ale unor femei care s-au aflat în situații tragice (război, exil, violență domestică, diverse tipuri de discriminare etc). Expoziția stradală se desfășoara în perioada 6-20 aprilie, în spațiul de panotaj exterior al Palatului Șuțu (Muzeul de Istorie al Municipiului București) ca parte din campania „We Are Half – Stop Cutting Off Women!”.
„Egalitatea de gen, diversitatea și incluziunea sunt concepte din ce în ce mai des invocate în agendele internaționale ale organizațiilor, forumurilor economice, asociațiilor și companiilor. Egalitatea de gen și drepturile femeilor nu sunt un moft, despre care discutăm informal, ci sunt valori fundamentale care stau la baza unei lumi prospere, care se poate dezvolta durabil. Pentru că egalitatea de gen schimbă perspectiva în domenii cheie: educație, sănătate, social, economie. O lume mai bună pentru femei e o lume mai bună pentru toți”, a spus Daniela Palade Teodorescu, director editorial Feminism for Real și membru fondator al asociației.
Care este percepția femeilor educate din România urbană în privința egalității de gen:
- Combaterea violenței domestice și a hărțuirii sexuale sunt considerate cele mai importante obiective ale mișcării pentru egalitate de gen.
Trei sferturi dintre respondenți* optează pentru o asumare individuală a obiectivului și spun că s-ar strădui să respecte acest obiectiv la nivel personal și profesional. Mai puțini aderă la ideea de a semna o petiție, la participarea la acțiuni coordonate alături de alții, la susținerea financiară a cauzei sau la participarea la proteste pașnice. Respondenții din mediul rural și cei cu studii medii sunt înclinați într-o mai mare măsură să participe activ într-o organizație sau la proteste. 86% dintre femeile educate de la oraș consideră că violența domestică nu înseamnă doar agresiunea fizică asupra femeii și doar 15% consideră că stresul este principala cauză a violenței domestice;
- În ceea ce privește capacitatea femeilor aflate în posturile de conducere dintr-o companie, 99% femei consideră că femeile aflate în posturile de conducere dintr-o companie sunt cel puțin la fel de capabile ca și bărbații; doar 20-25% dintre respondenți consideră că departamentele de HR și PR sunt mai potrivite pentru femei, în timp ce bărbații sunt mai potriviți într-un domeniu/departament tehnic; 98% dintre femeile educate de la oraș consideră că femeile sunt la fel de potrivite ca și bărbații în domeniile STEM (Science, Technologies, Engineering, Mathematics);
- 87% dintre femeile educate de la orașe nu consideră că mass-media exagerează amploarea violenței domestice în România. Aproape în unanimitate, este nevoie de educație împotriva violenței domestice încă din școală;
- Deși curățenia și gătitul par să îi greveze mai mult pe respondenți decât pe ceilalți membri ai gospodăriei, activitățile casnice sunt împărțite, în general, echilibrat. Aprovizionarea, educația copiilor și îngrijirea persoanelor în vârstă încep să fie sarcini asumate tot mai mult de toți adulții din familie;
Studiul își propune investigarea modului în care sunt percepute concepte precum egalitatea de gen, feminismul și mișcarea feministă din România, drepturile femeilor și rolul lor în societate, violența domestică și efectele acesteia etc. Întreg studiul poate fi accesat aici .
*Respondenții studiului efectuat de compania de sondare și cercetare de piață Brennan Grup pentru Asociația Solidaritate și Egalitate sunt în majoritate femei, rezidente în mediul urban, angajate cu studii superioare/manager/întreprinzător, cu venituri peste medie. Studiul a fost alcătuit pe baza a 714 chestionare.
Studiul a fost realizat cu sprijinul: Brennan Group, JTI, Tudor Communications, European Women’s Association, Feminism for real.
Pentru mai multe informații: [email protected] sau [email protected]m