Marian Nazat: Despre viitoarea Renaștere a omenirii

marian nazat 1

Primesc un text aparținând Cristianei Popp, medic anatomopatolog  la Spitalul Colentina, apărut în  Anthropos – revistă de filosofie, arte și umanioare. L-am citit cu bucurie, scrierea are adâncime emoțională  și culturală, nerv și  inteligență. Nu vă ascund că subiectul mă frământă  și pe mine de niscaiva ani, dar să vă las să  lecturați materialul,  care începe abrupt și pesimist, cu un citat din  Romain Gary, potrivit căruia „o civilizație exclusiv utilitară va merge întotdeauna până la capăt, adică până la lagărele de muncă silnică.”

Și, de aici, autoarea, după ce avansează ideea sfârșitului civilizației de tip occidental, își argumentează previziunea: „În gimnaziu, când învățam despre căderea Imperiului Roman, îmi imaginam o prăbușire spectaculoasă, cu bubuitură, ca să zic așa. Mai târziu, am înțeles că lucrurile s-au petrecut lent, insidios și banal: romanii s-au îmbogățit, s-au burtăverzit, au început să nu își mai trimită copiii la armată, au evitat să își îndeplinească sarcinile publice pe care până atunci le făceau din simțul datoriei, neremunerat și cu interes pentru binele cetății. Au angajat mercenari în armată, funcționari publici care să vegheze la binele comunității, administratori ai banului public. Aceștia erau mai puțin interesați, proveneau din medii mai umile și aveau, în general, un nivel de educație și morală mai redus, așa încât aceste munci au fost tot mai prost făcute.

Având nevoie de oameni care să muncească, chiar și prost, porțile cetății s-au deschis larg pentru «barbari», străinii veniți în căutarea unei vieți mai bune. Străinii aceștia nu iubeau Roma și nu aveau respect pentru tradițiile ei. Își doreau bogăția romanilor, dar aduceau cu ei zeii lor și obiceiurile lor care erau, cel puțin parțial, responsabile de sărăcia în care trăiseră înainte de a pleca spre bogata Romă. Ei nu au mai luptat cu aceeași dragoste de țară, căci erau niște dezrădăcinați, niște oameni fără țară, iar Roma era pentru ei doar locul în care își promiseseră îmbogățirea. Întâmplător sau nu, cetatea s-a aglomerat, igiena a decăzut și bolile contagioase au săpat și ele la temelia civilizației.

         Vă sună oare cunoscut? Aș zice că le bifăm și noi, cu vârf și îndesat, pe toate. Și, suplimentar, ne omoară și utilitaritatea asta a prostiei. Nu mă refer la utilitarismul moral și altruist al lui Mills, ci la un concept relativ nou în societate și care poate fi rezumat simplu: mie asta nu îmi trebuie. Și uite-așa, nimănui nu-i mai trebuie limbile clasice (doar sunt moarte), istoria (nici măcar cea națională), geografia (doar avem GPS), ortografia și ortoepia (doar ne înțelegem între noi), matematica (avem telefoane pentru calcule), morala (că alții nu au), magia (că nu ne ține de foame). În același «vesel» context, mi-l amintesc pe fostul președinte Traian Băsescu declarând că medicii și profesorii sunt asistați social, că țara nicio șaibă din mâna lor n-a scos. Sau de reprezentantul medical obsedat de cât de repede pot da rezultatele, argumentând: «Eu, cât de bine le dați, nu am cum să cuantific, pot câștiga clienți doar dacă le dați mai repede ca alții», vorbind aici, să nu uităm, de rezultate medicale care decid soarta și viața pacienților. […]

         Ne îndreptăm spre sfârșitul civilizației noastre lăsând locul unui nou Ev Mediu? În clipa asta nu am dubii că e așa. Dacă am depășit deja punctul de la care nu ne mai putem întoarce, nu aș ști să spun, dar nici nu cred ca e vreo miză acolo. Fiindcă sfârșitul acestei civilizații va aduce, fără îndoială, după o perioadă de întuneric de tip medieval, o nouă Renaștere. Pe când salvarea ei ar putea semăna cu învierea lui Lazăr, cel ce va fi trăit o vreme, după învierea sa, ca un mort printre vii, cu trupul deja descărnat de întoarcerea în țărână.

         Singurul lucru care mă sperie, urmare a micimii minții mele, preocupate mai degrabă de existența fiilor mei decât de soarta civilizației, este viteza cu care degradarea ne cuprinde. Sigur, suntem un teritoriu aflat la periferia marii culturi și civilizații căreia îi aparținem, și descompunerea este mai rapidă și mai ușor vizibilă aici. Cu toate astea, pe perioada vieții mele de adult, educația extrașcolară și școlară, de la cel mai simplu nivel până la studiile cele mai înalte, a suferit o scădere a calității înfiorătoare. Și, pornind de aici, competența și forța societății au înregistrat o prăbușire bubuitoare, aș putea zice.

         Acum doar 20 de ani, studenții la medicină făceau concurs de notițe clare, logice și organizate, luate în timp ce profesorul explica liber, fără a-și îngrădi sau încetini expozeul. În urmă cu vreo 10 ani, studenții au început să ceară să li se dicteze clar, rar și tare și chiar să se precizeze când începe și când se termină dictarea, delimitând astfel minimul pe care «trebuie» să îl învețe de restul explicațiilor și ideilor care «nu le trebuie» (mă tot întorc la civilizația utilitară). Anul ăsta, un student a pretins că nu își poate aduna ideile în timp ce își folosește concentrarea pentru a scrie, activitate cu care nu e prea obișnuit și care, desigur, nu îi «trebuie» la nimic. Așa cum nimănui nu îi trebuie să citească prospectul unui medicament pe care îl ia sau îl dă copilului, că doar e la un click distanță pe internet (click de care, sigur, nu ai timp și minte în cazul unei urgențe). Și astea sunt doar exemple la întâmplare care îmi trec prin minte. Mă sperii, fiindcă, mie la școală, mi-a plăcut. Și tot ce sunt azi se datorează școlii. De unde aș putea acum să le procur copiilor mei aceeași bucurie și plăcere? Căci, chiar dacă civilizația va renaște din întunericul în care singură se prăbușește cu voluptate, e vai și-amar de cei părtași la prăbușire.

         Ce ar mai fi de adăugat? Ca și în matematică, la o demonstrație încheiată corect, nu se mai poate adăuga nimic.”

Dimpotrivă,  aș mai adăuga ceva, e musai ! Cei care vor supraviețui și vor duce lumea mai departe sunt tocmai inșii născuți și educați în preceptele civilizației occidentale. Vasăzică, preconizata nouă Renaștere îl va avea în prim-plan  chiar pe omul societății  capitaliste multilateral globalizate! Unul cu un profil deloc dătător de speranțe  pentru un viitor mai bun! Adică pe ipochimenii tatuați excesiv și spălați complet pe creier, accesorii ale smartphone-ului, iubitori  de manele ori de tehno, autiști pe maidanul virtual, consumatori fără cenzură de fake-news-uri, cu un orizont cultural cât să încapă în ranița de soldat manipulat nemilos de căprarii corporatiști, purtători de sex în continuă schimbare, cobai ideali ai experimentelor felurite comandate de dresorii din umbră …

Ei bine, indivizii ăștia  vor reface lumea de mâine, motiv să mă îngrijorez definitiv ! Nici măcar perspectiva unui alt Noe (obligatoriu transgender, ce vă închipuiți ?)  nu-mi împrăștie gândurile sumbre, fiindcă providențialul salvator al omenirii se va grăbi să-și pună în arcă roboții și liota  de produse ale inteligenței artificiale și nimic din ce-i omenesc ! Fatalitatea spiralei  istorice ne condamnă pe veci la reîntoarcere, însă la un nivel de perfidie și de degradare  superior, bineînțeles!

Blestemat să fii pe veci, vizionarule Auguste Comte!

Parteneri