Mario Iorgulescu scapă de condamnare după ce a omorât un tânăr de 24 de ani. Judecătorii de la ICCJ au anulat sentința
Foto – antena3.ro
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, joi, recursul în casaţie formulat de Mario Iorgulescu, condamnat la 13 ani de închisoare după ce a provocat un accident rutier în urma căruia un tânăr de 24 de ani şi-a pierdut viaţa, iar dosarul va fi trimis pentru rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti. Decizia este definitivă, potrivit antena3.ro.
Un complet de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis joi recursul în casaţie (o cale extraordinară de atac) formulat de Mario Iorgulescu şi a anulat decizia Curţii de Apel Bucureşti din octombrie 2023 prin care acesta a fost condamnat la 13 ani şi 8 luni de închisoare.
Instanţa supremă a mai decis ca procesul să se rejudece în faza de apel.
Conform unor surse judiciare, doi dintre judecătorii din complet – Adriana Ispas şi Lia Savonea – au votat pentru rejudecarea dosarului, în timp ce Dan Andrei Ene a opinat că recursul în casaţie ar trebui respins.
Lia Savonea a fost preşedinte al CSM şi este considerată un judecător anti-reformist. De-a lungul timpului, a luat mai multe decizii controversate, printre care şi declararea ca neconform a rechizitoriului din dosarul “Revoluţiei” în care este judecat Ion Iliescu.
Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui LPF Gino Iorgulescu, a provocat în 8 septembrie 2019 un accident rutier, pe şoseaua Chitilei, din Bucureşti, soldat cu moartea unui tânăr de 24 de ani.
În urma accidentului, Mario Iorgulescu a fost transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias Bucureşti, Secţia ATI, iar ulterior a fost externat pentru a fi transportat la o clinică de terapie intensivă din Italia, unde a rămas internat până în 7 octombrie, când a fost externat şi preluat de un institut de reabilitare psihiatrică din Italia. Ulterior, în 31 octombrie, el a fost internat la o altă clinică din Italia.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus, în august 2020, trimiterea în judecată a lui Mario Iorgulescu pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.