Medicii de familie vor un tarif „echitabil, calculat transparent” pentru vaccinarea anti-COVID

 

Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) susţine procesul de vaccinare împotriva COVID-19, însă afirmă că imunizarea în cabinetele medicilor de familie necesită „ajustarea suportului legislativ pentru a asigura flexibilitate”, precum şi un tarif „echitabil, calculat transparent”.

„Campania de comunicare publică şi educaţie despre vaccin şi vaccinare anti-COVID-19 trebuie să folosească efectiv cât mai multe resurse disponibile şi să fie diversificată; să explice pe înţelesul fiecărui cetăţean importanţa vaccinării rapide şi masive a populaţiei; să adapteze mesajele la nevoile identificate de corpul medical şi la solicitările pacienţilor noştri; (…) să promoveze încrederea în toate vaccinurile pe care statul le pune la dispoziţie pentru imunizare, fără a încerca impunerea unui anumit vaccin. O astfel de impunere va determina o reacţie de respingere în masă, greu de remediat în timp. (…) Reafirmăm disponibilitatea medicilor de familie pentru implicare directa în procesul de vaccinare în calitate de medici care, până în prezent, au fost şi sunt principalii vaccinatori în România”, susţin reprezentanţii SNMF într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Reprezentanţii medicilor de familie doresc ca distribuţia vaccinului să se facă la cabinet, să le fie asigurată logistica, sistemul de contractare să fie simplificat, la fel programarea şi raportarea, dar şi să se stabilească unui tarif „echitabil, calculat transparent”.