AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Meteorologii Accuweather au anunțat când vine iarna

Deși meteorologii anunță că temperaturile vor crește sâmbătă până la 28 de grade, iar vremea va fi asemănătoare cu cea a unei zile însorite de vară, iată că de luni vine frigul în toată țara.

”De duminică se poate observa o prăbușire de aer rece care va determina o răcire a vremii în regiunile nordice și nord-vestice iar la începutul săptămânii următoare, în toată țara.

Duminică seara se va răci și vor veni și ploile. Mare atenție, la început în jumătatea nordică, apoi și în celelalte regiuni, vorbim de averse și descărcări electrice, posibil și cantități mai importante de apă. Iar de săptămâna viitoare se răcește în toată țara”, a explicat, în exclusivitate pentru Antena 3 CNN, meteorologul Alina Șerban.

Iar meteorologii Accuweather au actualizat prognoza meteo pentru lunile următoare. Potrivit acestora, deși temperaturile vor scădea și vor apărea ploile, primii fulgi de zăpadă se vor lăsa așteptați. Concret, deși se anunță lapoviță și ninsoare în data de 15 și 26 decembrie, prima ninsoare mai serioasă va cădea în București abia în data de 4 ianuarie 2024.

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Prognoza meteo pentru săptămâna 16 – 23.10.2023

Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile nordice. Cu excepția nord-vestului extrem al țării, unde regimul pluviometric va fi local deficitar, cantitățile de precipitații vor fi excedentare, mai ales în extremitatea de sud a teritoriului.

Prognoza meteo pentru săptămâna 23 – 30.10.2023

Temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile, dar mai ales în cele nord-estice. Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar cu posibilitatea unui deficit local în nordul extrem al țării și a unui ușor excedent în sud-vest.

Prognoza meteo pentru săptămâna 30.10.2023 – 06.11.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Prognoza meteo pentru săptămâna 06 – 13.11.2023

Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!