Minerii care s-au autoblocat în subteranul exploatării de cărbune Lupeni, din Valea Jiului, au încheiat protestul, după ce le-au fost aduse la cunoştinţă prevederile din acordul referitor la plata drepturilor băneşti restante încheiat de liderii lor la Ministerul Muncii. Ministrul Turcan i-a asigurat că își vor primi banii în zilele de 25 și 26 februarie. Compania are răgaz trei luni să se reorganizeze și să devină funcțională pe principii de rentabilitate.
Unul dintre reprezentanţii minerilor de la Lupeni, Marius Miron, a declarat că protestatarii blocaţi în subteran au ieșit la suprafaţă, în cursul serii, pe la Mina Sud Lupeni, transmite Agerpres.
„Bunul Dumnezeu a făcut să se rezolve şi această problemă, doar pe cele trei luni de zile”, a spus Miron într-o postare video făcută pe Facebook.
El le-a mulţumit minerilor de la Vulcan şi „câtorva mineri” de la Livezeni şi Lonea pentru sprijinul acordat pe timpul protestului.
Guvernul va aloca bani pentru plata drepturilor salariale restante ale minerilor de la CEH, care vor acoperi plata salariilor pe trei luni şi alte beneficii, a declarat, luni, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la finalul întrevederii avute cu liderii minerilor.
Ministrul Muncii a precizat că în zilele de 25 şi 26 ale lunii curente minerii îşi vor încasa drepturile salariale restante, dar şi beneficiile restante precum tichetele de masă şi banii de transport.
Turcan a adăugat că este vorba despre de 3.000 de oameni care se află în activitatea minieră, plus aproximativ 1.000 de oameni din activitatea de energie, și cei 70 de mineri blocați în mină.