• Home
  • Știri
  • Ministrul Agriculturii: Avem pâine. Avem întreaga cantitate de grâu necesară țării, putem exporta

Ministrul Agriculturii: Avem pâine. Avem întreaga cantitate de grâu necesară țării, putem exporta

daea

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat miercuri în ședința de Guvern, că până la această dată, în România s-a recoltat peste 94% din suprafața de grâu. El a dat asigurări că grâul recoltat asigură nevoia internă și cantitatea dă și posibilitatea de export.

„Am urgentat recoltatul pentru a preîntâmpina pierderea prin scuturarea culturilor. Vijeliile si supracoacerea puteau determina scăderea producției.

Fermierii au dotare foarte bună.

România are capacitatea să recolteze, dacă ar fi coacere uniformă, în șapte ore toata suprafața, dar asta nu e posibil din cauza diferențelor de temperatură și de vegetație.
Mai avem 4% de recoltat în Mureș, Covasna și Brașov. Am fost acolo să văd cum stau lucrurile, încă sunt culturi nerecoltate, dar sunt culturi multe, asta e bine, sunt culturi bune. Producțiile se înscriu potrivit proiecțiilor între 3 tone la grâu și 8,5 tone.
Per total, avem întreaga cantitate de grâu necesară țării și disponibilități pentru export. Avem pâine”, a spus Daea, potrivit digi24.ro.

Ministrul Agriculturii a adăugat însă că sunt afectate culturile de porumb și floarea soarelui și că zilnic se fac verificări și se evaluează pagubele.

Parteneri