AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Ministrul Culturii: Am intrat într-o epocă a derizoriului. Societatea românească experimentează sinucigaș abandonarea culturii

Ministrul Culturii, Ioan Vulpescu, a afirmat, duminică, la ședința solemnă a Academiei Române cu prilejul Zilei Culturii Naționale, că societatea românească experimentează „sinucigaș” abandonarea culturii și se confruntă cu o „deculturatizare durabilă”.

„În opinia mea, am intrat într-o epocă a derizoriului, care este la fel de periculoasă pentru cultură ca și epoca anticulturală, reprezentată de defunctul regim comunist. Acum nimeni nu mai amenință fățiș cultura și pe creatorii ei, nici nu-i mai cenzurează politic manifestările, însă un văl apăsător de tensiune și dispreț, de indiferență instituțională și iresponsabilitate acoperă zi de zi tot ce se face în materie de cultură. De la școală, în care se învață tot mai puțin, mai ales limbă și literatură română și istorie, până la mass-media din care cultura pare a fi dispărut, societatea românească experimentează sinucigaș abandonarea culturii. (…) Dacă până acum vorbeam despre dezvoltarea durabilă, acum suntem confruntați cu deculturatizarea la fel de durabilă”, a spus Vulpescu, potrivit Agerpres.

[article_sources]

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!