• Home
  • Prima
  • Ministrul de Externe al Canadei, vizită oficială în România

Ministrul de Externe al Canadei, vizită oficială în România

romania canada 01836900

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu va avea luni, consultări politice cu ministrul Afacerilor Externe canadian, Mélanie Joly, cu prilejul vizitei oficiale pe care aceasta o efectuează în România, la invitația omologului român.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, invitația a fost transmisă cu ocazia convorbirii telefonice a celor doi miniștri din 12 februarie și reiterată cu prilejul întâlnirii din 20 februarie, în marja Conferinței de Securitate de la Munchen, vizita desfășurându-se și în continuarea interacțiunilor recente din cadrul ministerialei de externe a NATO și al reuniunii Consiliului Afaceri Externe, care au avut loc vineri, la Bruxelles.

Pe dimensiunea bilaterală, miniștrii de externe român și canadian se vor referi la marcarea aniversării celor 55 de ani de relații neîntrerupte dintre România și Canada în 2022 și la necesitatea valorificării potențialului cooperării bilaterale, cu caracter strategic, pe toate dimensiunile ei.

Șefii celor două diplomații vor avea un schimb substanțial de opinii despre evoluțiile generate de agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei și consecințele umanitare și de securitate ale acesteia.
Cei doi miniștri vor discuta despre gestionarea eficientă și coerentă a crizei umanitare, prin implicarea promptă a instituțiilor europene, a statelor membre UE și a altor parteneri like-minded precum Canada, Regatul Unit sau SUA.

Totodată, miniștrii Aurescu și Joly vor sublinia necesitatea cooperării transatlantice strânse pe toate dimensiunile relevante în contextul conflictului din Ucraina. În acest sens, pe baza discuțiilor din cadrul reuniunii ministeriale extraordinare NATO din 4 martie de la Bruxelles, cei doi șefi ai diplomațiilor vor discuta necesitatea regândirii elementelor fundamentale ale posturii NATO de descurajare și apărare pe Flancul Estic – propusă și argumentată de ministrul român de externe în cadrul reuniunii NATO menționate –, date fiind diferențele majore al contextului de securitate față de momentul în care aceasta a fost proiectată.

După consultările bilaterale, ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu și ministrul afacerilor externe canadian Mélanie Joly vor susținte o conferință de presă comună, începând cu ora 11.45.

Tot luni, Melanie Joly va fi primită la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis.

AMPress

Parteneri