Ministrul de Externe: Atacul Rusiei nu a fost legat doar de Ucraina, a fost un atac împotriva securităţii regionale
Atacul Rusiei de la începutul acestui an “nu a fost legat doar de Ucraina, a fost un atac împotriva securităţii regionale”, a declarat, miercuri, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la conferinţa Forum 2000, din cadrul formatului special dedicat Ucrainei (“Forum for Ukraine”) din Praga.
“Unul dintre efectele războiului rus de agresiune împotriva Ucrainei – care, desigur, nu a fost dorit de preşedintele Putin – a fost mai multă unitate. A crezut că poate specula disensiunile noastre, din interiorul Uniunii Europene, şi nu a fost cazul. Dimpotrivă, am arătat mai multă unitate decât se aştepta, iar acesta este un lucru bun. Pe de altă parte, cred că a crezut că poate specula şi divizarea dintre cele două maluri ale Atlanticului şi nu a fost cazul, dimpotrivă. Rezultatul a fost o mai mare unitate transatlantică. Nivelul de coordonare, de contacte, faptul că am reuşit să adoptăm sancţiuni, aproape cu acelaşi ritm – luând în considerare condiţiile specifice ale fiecărei părţi – arată că am putut acţiona împreună, într-un mod foarte coordonat şi într-un mod foarte eficient, iar această coordonare continuă în acest moment”, a arătat el, potrivit Agerpres.
El a adăugat că “atacul Rusiei nu a fost legat doar de Ucraina, a fost un atac împotriva securităţii regionale, împotriva securităţii europene, împotriva securităţii transatlantice, a fost un atac împotriva parametrilor fundamentali ai arhitecturii securităţii euroatlantice”.