AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Ministrul de Interne: 23 de persoane vor fi audiate în urma scandalului de la Sectorul 1

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, joi, că 23 de persoane care au semnat şapte procese verbale privind alegerile din Sectorul 1 vor fi audiate pentru stabilirea corectitudinii completării lor.

„Primul eveniment a fost înregistrat la MAI în baza unei sesizări la 112. Astfel, MAI a înaintat către Parchetul Sectorului 1 un dosar la care lucrează doi procurori, împreună cu colegi din MAI, şi din cele 473 de procese verbale, şapte sunt analizate, iar 23 de persoane care au semnat respectivele şapte procese verbale, din partea tuturor partidelor, vor fi audiate, având în vedere că aceste procese verbale pot fi analizate în legătură cu corectitudinea completării lor”, a spus Vela, într-o declaraţie de presă susţinută la sediul MAI, potrivit Agerpres.

În legătură cu imaginile apărute miercuri seara în mass-media, cu persoane căutând prin sacii cu voturi din Biroul Electoral al Circumscripţiei Electorale Sector 1, Vela a precizat că MAI s-a autosesizat, iar în prezent procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 efectuează cercetări în acest sens, concluziile urmând să fie aduse la cunoştinţa opiniei publice în cel mai scurt timp.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!