Ministrul Economiei: Avem o problemă cu sărăcia. Suntem campioni europeni la sărăcie în muncă

Claudiu Năsui, ministrul USR-PLUS al Economiei, a declarat marți, pentru B1 TV, că „suntem campioni europeni la sărăcie în muncă” și că impozitele pe muncă, mai ales pe salariile mici, sunt mult prea mari. Soluția, a precizat ministrul, e neimpozitarea salariului minim. Asta va face ca românii să aibă mai mulți bani, munca la negru să nu mai fie un fenomen atât de extins, iar România să nu mai fie o țară exportatoare de forță de muncă.

Despre măsura „Zero taxe pe salariul minim”
„Aceasta e o idee pe care noi am susținut-o foarte puternic, e probabil singura idee care ar rezolva cea mai mare problemă a României din punct de vedere economic, anume sărăcia. Avem o problemă cu sărăcia și trebuie să recunoaștem asta. Făcând ce am făcut în ultimii 30 de ani, noi sinecuri, privilegii, terenuri de fotbal în pantă, nu o să rezolvăm problema aceasta. O s-o rezolvăm lăsând mai mulți bani oamenilor care muncesc. Nu e asistență socială! Oamenii să aibă mai mulți bani, să existe locuri de muncă mai bine plătite”, a declarat Claudiu Năsui, în cadrul emisiunii „Actualitatea”, moderată de Tudor Mușat pe B1 TV.

Acesta a punctat că România are impozite foarte mari pe muncă, motiv pentru care mulți oameni sunt considerați săraci sau cu risc de sărăcie, deși lucrează: „România e țara care are impozite pe muncă, mai ales pe salariile mici, cele mai mari, suntem campioni europeni la sărăcie în muncă, adică acea sărăcie în care, deși muncești 40 de ore pe săptămână, tu tot ești considerat, conform normelor Eurostat, în sărăcie sau risc de sărăcie”.

Distribuie prietenilor

Ministrul Economiei a punctat că măsura Zero taxe pe salariul minim este prevăzută în programul de guvernare pe care și l-au asumat toate partidele din coaliție: „Este problema pe care această guvernare a fost mandatată să o rezolve. E un punct în programul de guvernare care se referă exact la neimpozitarea salariului minim. Mi-aș dori să se aplice tuturor, dar în programul de guvernare insistența colegilor de guvernare a fost să alegem un sector pilot”.