Ministrul Finanțelor: Guvernul trebuie mai mult ca oricând să gestioneze cu grijă resursele publice
Marcel Boloș (PNL), ministrul Finanțelor, a susținut că Guvernul trebuie mai mult decât oricând să gestioneze cu grijă resursele publice și a enumerat mai multe motive pentru care cheltuielile publice trebuie reduse.
„Reducerea cheltuielilor publice nu trebuie privită ca o măsură austeră sau o restricție asupra dezvoltării, ci ca o strategie necesară pentru a asigura o creștere economică durabilă și pentru a oferi oportunități de dezvoltare”, a mai afirmat Boloș, potrivit b1tv.ro.
„Guvernul României trebuie mai mult decât oricând să gestioneze cu grijă resursele publice și să asigure utilizarea lor eficientă. Este o prioritate esențială pentru a asigura sustenabilitatea fiscală și pentru a promova o creștere economică sănătoasă”, a scris Marcel Boloș, pe Facebook.
Acesta a enumerat apoi câteva motive pentru care e important să fie reduse cheltuielile publice:
– Cheltuielile publice excesive duc la deficit bugetar și la creșterea datoriilor guvernamentale. Acest lucru poate afecta încrederea investitorilor, provocând instabilitate în economie, iar povara datoriilor acumulate va fi pe umerii viitoarelor generații.
– Cheltuielile publice excesive pot determina o creștere a masei monetare în economie, ceea ce duce la diminuarea puterii de cumpărare a românilor.
– Prin reducerea cheltuielilor publice inutile, putem elibera resurse și putem crea un mediu mai favorabil pentru sectorul privat.
– O economie cu finanțe publice sănătoase este mai rezistentă în fața șocurilor economice și crizelor.