AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Ministrul Justiției: Aș întreba pe fiecare magistrat care participă la conferințe, ține cursuri, dă interviuri, emite comunicate, câte dosare a soluționat în ziua respectivă sau când recuperează acel timp

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a criticat asociațiile de magistrați, într-un interviu pentru juridice.ro, în contextul în care mai multe asociații profesionale au respins proiectul de lege care desființează Secția Specială și au acuzat ministerul că mimează reforma în justiție.

”Eu nu propun să abandonăm dezbaterile, dar propun o restabilire a echilibrului între vorbă și faptă, între etalarea publică a unor opinii și pledoaria pentru ele și munca susținută pentru soluționarea dosarelor parchetelor și instanțelor, lichidarea stocurilor și creșterea eficienței pe toți parametrii cu care se măsoară funcționarea unui sistem judiciar. Aș întreba pe fiecare magistrat care participă la conferințe, ține cursuri, dă interviuri, emite comunicate, câte dosare a soluționat în ziua respectivă sau când recuperează acel timp pentru munca pe dosare concrete de justiție. Să nu fiu greșit interpretat, înțeleg perfect nevoia unui dialog permanent în sânul sistemului și în afara lui, pe teme de justiție, pledez doar pentru menținerea concentrării pe chestiunile concrete din fișa postului de magistrat. Poate sunt eu ușor desuet, dar eu așa am văzut că procedau magistrații și avocații pe care i-am cunoscut în perioada de stagiu profesional extern, pe care l-am efectuat la începutul carierei, desfășurau activitățile acestea pe timpul lor personal, nu pe timpul și banii justițiabilului plătitor de taxe și impozite”, a declarat ministrul justiției într-un pentru juridice.ro, potrivit g4media.ro.

© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!