În urma discuţiilor purtate cu sindicatele din Educaţie, Ministerul Muncii a pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care salariile pentru funcţiile comune din administraţie sunt aduse la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022, anunță ministrul de resort, Marius Budăi.
„Ca urmare a discuțiilor purtate cu sindicatele din Educație, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a pregătit un proiect de Ordonanță de Urgență a Guvernului prin care salariile pentru funcțiile comune din administrație, prevăzute în Anexa VIII a Legii Salarizării 153/2017, se aduc la nivelul prevăzut în grila aferentă anului 2022.
Așa cum am mai spus, suntem deschiși la dialog, suntem dispuși să luăm măsuri, acolo unde se poate, pe termen scurt, urmând a acorda Educației statut prioritar, atunci când vom întocmi proiectul de modificare a legii salarizării unitare”, a scris ministrul Muncii, pe facebook.