Ministrul Muncii: Suntem pe ultima sută de metri cu distribuirea cardurilor sociale
Ministrul Muncii, Marius Budăi, susține că procesul de distribuire a cardurilor sociale este „pe ultima sută de metri”. „Acolo unde am avut sesizări, am intervenit pe loc”, a spus social-democratul, joi, pe B1 TV.
Întrebat ce mesaj concret are pentru pensionarii care susțin că, deși sunt eligibili, nu au primit deocamdată cardurile sociale, ministrul Muncii a afirmat: „Suntem pe ultima sută de metri, să spunem așa, cu distribuirea acestor carduri. Permanent, pe măsură ce săptămânal primeam rapoarte de la Poșta Română cu cardurile distribuite, ulterior noi alimentam cardurile, dar și analizam ceea ce s-a distribuit până în prezent, și reperiam bazele de date cu bazele de date de la ANAF astfel încât să vedem dacă pensionarii, seniorii acestei țări, care se încadrează în această măsură mai realizează și alte venituri”.
„Acolo unde am avut sesizări, am intervenit pe loc. Am descoperit și cazuri în care se realizau și alte venituri în afara veniturilor din pensie, și atunci cetățenii nu se încadrau în această măsură”, a continuat social-democratul, potrivit b1tv.ro.
Întrebat despre ce venituri este vorba, el a adăugat: „Venituri din chirii sau sunt cetățeni care, după vârsta standard de pensionare, mai lucrează fie cu jumătate de normă, fie două ore sau chiar cu normă întreagă, și atunci realizează alte venituri și nu se încadrează aici”.
„După încheierea distribuirii tuturor cardurilor, vom realiza o analiză totală a bazei de date și a ceea ce s-a distribuit și ce mai avem de alimentat, carduri de alimentat, și vedem exact care este situația. Pe parcursul acestei activități, am primit și noi diverse sesizări, le-am verificat. Acolo unde a fost cazul, am remediat situația pe loc”, a mai spus el.