• Home
  • Prima
  • Ministrul Sănătății: Nimeni nu este pregătit să facă experimente cu copiii şi cu profesorii

Ministrul Sănătății: Nimeni nu este pregătit să facă experimente cu copiii şi cu profesorii

nelu tataru 1

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a îndemnat luni seară la respectarea în şcoli a regulilor privind purtarea măştii, distanţarea şi folosirea dezinfectantului. Renunțarea la aceste reguli ar duce la experimente pe care nimeni nu este pregătit să le facă.

„Noi nu am discutat de curaj, am discutat de precauţii. În condiţiile în care vom vedea că avem o transmitere comunitară scăzută, că avem toate condiţiile încât să putem avea şi distanţare, în care putem să fim siguri că se respectă regulile de igienă, în care să putem fi siguri că există şi dezinfectantul, în care putem fi siguri că cineva urmăreşte aceste activităţi, ne gândim. Dar, în acest moment, nu suntem în situaţia să putem lăsa libertatea (…). Nu. Sunt nişte reguli pe care trebuie să le menţinem: masca, distanţarea, dezinfectantul. Haideţi să păstrăm aceste reguli. Cred că nimeni nu este pregătit să facă experimente cu copiii şi cu profesorii”, a spus Tătaru la Digi 24, potrivit Agerpres.

Nelu Tătaru, care a fost întrebat dacă ar avea curajul să lase şcolilor deciziile privind purtarea măştii sau cântatul la orele de muzică, precum în landul Baden-Württemberg din Germania, a afirmat că, până acum, la noi în ţară, respectarea regulilor a dus la „rezultate bune şi ne ajută să trecem peste acest moment pandemic”.

„Mă repet. Nu facem experimente. Ne-am asumat ca minister, ca guvern, ca administraţie să trecem de această pandemie şi să trecem cu cât mai puţine îmbolnăviri şi cu cât mai puţine victime. Nu ştiu dacă cineva îşi poate permite – Guvernul României nu – să facă experimente în acest moment. În acest moment avem nişte reguli impuse de Institutul Naţional de Sănătate Publică, nişte ordine comune Ministerul Educaţiei – Ministerul Sănătăţii pe care toţi într-un parteneriat suntem obligaţi să le respectăm”, a spus ministrul.

Parteneri