AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Ministrul Sportului intenționează să participe la Jocurile Paralimpice 2024. Ar fi a şasea Olimpiadă din carieră și a doua din timpul mandatului ministerial

 

Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, intenționează să participe la Jocurile Paralimpice 2024, de la Paris. Ar fi a şasea Olimpiadă din carieră, și a doua din timpul mandatului de ministru, scrie Novak, pe facebook.

„Sportul ne învaţă că trebuie să luptăm mereu pentru a ne atinge idealurile şi să nu ne ferim de obiective prea mari, prea îndrăzneţe, indiferent care ar fi obstacolele. Iar rezoluţia mea pentru noul an include un astfel de obiectiv: să intru în pregătirile pentru Jocurile Paralimpice Paris 2024.

A 6-a Olimpiadă la care îmi propun să particip şi a 2-a din timpul mandatului de ministru.

Am luat decizia să particip la Paris 2024 deoarece apropierea de sport şi de înalta performanţă şi mentalitatea de campion, ideea de a doborî noi bariere, m-au ajutat mereu să fiu versiunea mea mai bună. Îmi amintesc şi acum cu drag de prima medalie olimpică, din 2008, după care a urmat aurul la Londra patru ani mai târziu. Sunt mai mult decât nişte medalii, sunt experienţe care m-au completat ca persoană şi care mi-au arătat că importantă nu este doar destinaţia (rezultatul final), ci şi procesul, întreaga călătorie. Acum îmi doresc din nou să intru în această călătorie. Vedem către ce va duce, dar indiferent de ce mă va aştepta la linia de finish, voi şti că am avut alături oameni minunaţi, sprijinul familiei şi multă energie pozitivă”, a scris ministrul Eduard Novak, pe pagina de socializare.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!