AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Mircea Geoană, despre acuzațiile de plagiat în teza sa de doctorat

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a spus că acuzațiile de plagiat în teza sa de doctorat sunt „false” și că totul are legătură cu o posibilă candidatură a sa la alegerile prezidențiale din acest an.

„Din seria caută până găsești și, dacă nu găsești, inventează, mă trezesc astăzi cu o acuzație de plagiat a tezei de doctorat pe care am terminat-o acum 20 de ani. De ce astăzi? Probabil pentru că unii s-au speriat de discuțiile din spațiul public despre o posibilă candidatură a mea. Specialiști în domeniu s-au pronunțat deja public asupra unei teze la care am muncit timp de ani de zile. Când mai multe softuri anti-plagiat spun că nu există similitudini și totuși cineva se trezește să vină cu o acuzație falsă, nu pot decât să mă gândesc la rea-intenție sau rea-credință”, a scris Geoană pe Facebook.

Potrivit PressOne, Geoană a copiat cel puțin 78 de pagini din cele 279 și a recurs la tehnica „plagiat prin traducere”. Mircea Geoană ar fi tradus zeci de pagini din rapoartele anuale prezentate Congresului SUA de președinții americani Bill Clinton și George W. Bush și le-a integrat în teza sa de doctorat. Niciuna dintre lucrări nu este citată și nu este trecută nici în bibliografie.

„Eu vă spun că din ceea ce am făcut eu cu teza mea de doctorat a fost făcută absolut onest și nu mă simt cu absolut nimic în afară a regulilor din vremea respectivă. Acum, dacă s-au schimbat regulile între timp, e altceva”, spunea Geoană vineri, înainte de apariția articolului, într-un interviu acordat jurnalistei Emilia Șercan, potrivit digi24.ro.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!