AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Năstase: Nu cred să se extindă războiul până la noi în casă. Există o barieră NATO pe care Rusia nu cred că o va depăşi

Fostul prim-ministru Adrian Năstase a declarat la România TV că Rusia nu este îndreptăţită în acest moment să ceară garanţiile de securitate dorite de Putin, ba mai mult, chiar Kremlinul încalcă garanţiile de securitate oferite inclusiv Ucrainei în 1994.

„Sigur, cand are loc un incendiu in apropierea noastra, e normal sa fim ingrijorati. Dar incendiul nu este la noi in curte sau in casa. Dar as dori sa spun ca, iata, decizia fortelor politice din Romania de a sustine si de a se bate pentru intrarea in NATO acum isi arata rodele, chiar daca au fost anumite nemultumiri legate de legea contributiei militare. Dar, iata, acum ne uitam pe geam si vedem ca suntem in siguranta.
Nu cred sa se extinda razboiul pana la noi in casa, pentru ca exista o bariera NATO care nu se intinde doar in Romania, ci se refera la toate tarile membre. Oricat de irationala este actiunea Rusiei, nu cred ca va depasi acesta limita a unui teritoriu al fostei URSS, pe care vrea sa o transforme intr-un fel de cordon sanitar in relatia cu occidentul.

Ceea ce pe mine m-a pus pe ganduri este lectia de istorie pe care a incercat sa ne-o predea Putin, care a facut la fel ca Irakul in legatura cu Kuveitul, despre care a incercat sa spuna ca acea tara este artificiala, ca nu exista, iar teritoriul ei este de fapt al sau, al Irakului. Ori, daca ar trebui sa ne intoarcem in vremea de dupa Primul Razboi Mondial, sunt unele state care atunci au apărut, ca Cehoslovacia, Iugoslavia. Ce ar fi ca Turcia, moştenitoarea Imperiului Otoman să revendice zecile de teritorii care acum sunt state independente?

Aceasta abordare din partea Rusiei, care vrea sa transforme un stat suveran, Ucraina, intr-un stat suveran, intr-un stat marioneta, mi se pare incalificabila si imi e teama ca la un moment dat, cand aceste lucruri deja vor fi intrat in istorie, cineva sa ceara un tribunal pentru Ucraina, la fel cum s-a cerut pentru fosta Iugoslavie. Din 1933 avem o definitie a agresiunii, pe care a propus-o ministrul rus de externe de la acea vreme si care acopera actele de razboi care s-au comis in aceste zile in Ucraina.”, a spus Adrian Năstase, la România TV.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!