Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică, zi izbăvitoare pentru creștinătate
Sfânta Maria Mică este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, început de la 1 septembrie.
La 8 septembrie, Sfânta Maria Mică se sărbătorește atât în biserica ortodoxă, cât și în cea catolică.
În tradiţia creştină există legenda potrivit căreia Drepţii Ioachim şi Ana, părinții Fecioarei Maria, deși înaintați în vârstă, şi-au dorit nespus de mult un copil. Cum încercările de o viaţă nu au dat roade, rugăciunile au rămas unica lor şansă. Dumnezeu le-a ascultat rugile fierbinţi, dăruindu-le un odor cu chemare dumnezeiască, cu o menire sfântă pe pământ.
Aşa a venit pe lume fiica Părintelui Ceresc, Mama Fiului şi mireasa Duhului Sfânt, Împărăteasa tuturor Sfinţilor, sprijinitoarea păcătoşilor, atotputernica ajutătoare şi rugătoare pentru toţi oamenii, Maica îndumnezeirii şi mântuirii, mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită decât serafimii, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care ne miluieşte pe noi.
Naşterea Maicii Domnului este considerată de Părinţii Bisericii drept momentul istoric în care a început mântuirea neamului omenesc din robia păcatului strămoşesc. Prin puritatea vieţii ei, dedicată în întregime lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară s-a făcut vrednică de a fi cea din care să Se nască Fiul lui Dumnezeu.
Din cauza faptului că nu aveau copii, Ioachim și Ana erau des batjocoriți de oameni, lipsa urmașilor fiind considerat un blestem al lui Dumnezeu. Conform tradiției, în al cincizecilea an al căsătoriei lor, Marele Preot de la Templu le-a refuzat jertfa și i-a numit blestemați. În ciuda tuturor acestor acțiuni cei doi nu au renunțat și s-au rugat în continuare. Ei s-au hotărât să se retragă fiecare în post și rugăciune, Ioachim spunându-i Anei: „Pe mine nu mă îndeamnă inima să mai intru în casa mea, căci noi suntem urgisiţi de Dumnezeu. Iată, eu mă duc în munte şi acolo voi posti şi mă voi ruga lui Dumnezeu, doar, doar se va milostivi şi ne va da şi nouă un copil”. Iar Ana a început să se roage lui Dumnezeu, promiţându-I că de va naşte fiu sau fiică îi va închina Lui pruncul cu toată inima şi-l va da să slujească în biserica slavei Sale.
Îngerul Gavriil li s-a arătat și le-a spus că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa. Tot el le-a vestit că acest prunc se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un „vas ales lui Dumnezeu”. Potrivit tradiției, atunci când Maria a împlinit vârsta de 3 ani, părinții au dus-o la templu, acolo unde a rămas până la aproximativ 15 ani. Numele de Maria îşi are rădăcinile în limba ebraică, unde Miriam înseamnă Doamnă, împărăteasă, cea aleasă, cea frumoasă. Această sărbătoare creştinească ar trebuie să fie pentru toţi un prilej de a ne dedica viaţa lui Hristos şi de a deveni oameni noi. Nu degeaba momentul acesta de peste an este urmat, pe 9 septembrie, de pomenirea Drepţilor şi dumnezeieştilor părinţi Ioachim şi Ana, cei care i-au dat viaţă Maicii Domnului.
Superstiții, tradiții și obiceiuri
În cultura populară, în funcție de zonă, există mai multe superstiţii legate de această zi, Sfânta Maria Mică.
Se spune că nu e voie să se aprindă focul în casă în preajma acestei sărbători, oricât ar fi de frig, fiindcă aduce ghinion şi boală;
În această zi, femeile care nu pot avea copii trebuie să se roage pentru dezlegarea pântecelor şi se spune că vor primi pruncul dorit. Şi pentru că Fecioara Maria este protectoarea tuturor mamelor, femeile însărcinate se pot ruga pentru o naştere uşoară şi un copil sănătos;
Se mai spune că în fiecare casă trebuie să fie câte o candelă aprinsă pentru alungarea spiritelor rele şi pentru preamărirea Naşterii Fecioarei Maria;
Pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, bărbaţii nu au voie să meşterească sau să facă treabă prin gospodărie, iar femeile nu au voie să coasă şi să spele rufe pentru a nu atrage răul asupra lor şi a familiilor lor;
Dacă găteşti înainte sau după Sfânta Maria Mică, ţi se varsă oala cu mâncare şi îi arde pe copii; Ziua de dinaintea sărbătorii şi ziua de după aduc ghinion celor care lucrează – bărbaţii se vor lovi, iar femeilor li se va arde mâncarea;
De asemenea, în cultura populară se mai spune că aceia care nu şi-au adunat plante medicinale nu trebuie să mai facă acest lucru pentru că acestea îşi pierd puterea tămăduitoare dacă sunt culese după Sfânta Maria Mică;
De Sfânta Maria Mică se împart struguri şi prune de sufletul morţilor, pentru ca acestora să li se ierte păcatele şi să primească şi ei din roadele toamnei pe lumea cealaltă;
Maramureşenii cred că toamna va fi urâtă şi cu precipitaţii dacă plouă pe 8 septembrie. Iar dacă înfloresc merii şi perii, înseamnă că toamna va fi plăcută, iar recoltele se vor culege uşor. Semnele din această zi îi ajută pe oameni să facă prognoze despre următorul an agricol;
În alte regiuni, oamenii sunt ferm convinşi că vremea se strică de tot după Sfânta Maria Mică, vara devenind o simplă amintire. Păsările călătoare îşi iau zborul către ţinuturi mai calde şi insectele se ascund în pământ;
Se spune în popor că, începând cu această zi, nu se mai poartă pălărie, fiindcă vine cu adevărat vremea rea. De unde şi cunoscuta vorbă: “O trecut Sântămăria, leapădă şi pălăria”.
Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică vindecă boli și ajută ușurarea nașterii Cea mai îndrăgita divinitate feminină a Panteonului românesc, Născătoarea de Dumnezeu este invocată de fete pentru grăbirea căsătoriei, de femei pentru uşurarea naşterii, de păgubiţi pentru prinderea hoţilor, de descântă¬toare pentru vindecarea bolilor. Nu e credincios care să-i fi adresat rugi fierbinţi şi să nu-i fi împlinit visul.
În unele tradiţii Maica Domnului este identificată cu astrul nopţii, Luna, sau cu Pământul şi se roagă de Dumnezeu să nu prăpădească lumea, să nu izgonească vânturile.