Nu vă atingeți, netrebnicilor, de doamna Plumb!

lucian 1

Ocupat cu ultimele corecturi la volumul ”Cartea fără nume”, unde public și prima mea piesă de teatru, am absentat nepermis de la avânturile patriotice de pe scena politică. TVR 1 murmură, undeva în dreapta odăii, știri. Tresar la o declarație feminină. În micul ecran se găsesc zulufii doamnei Rovana Plumb, ministru acuzat înțeleg de ceva matrapazlâcuri. Păi asta-i știre? E un truism, o banalitate, un ceva comun. Dar m-am grăbit. Știrea abia acum vine, furnizată generos de vocea ușor metalică, duios intrigată a doamnei Plumb: ”Cum să fiu vinovată fiindcă m-am gândit tot timpul la România?!”
Eu am obiceiul să cred necondiționat femeile. Femeile nu mint niciodată. De ce ar fi pusă la îndoială spunerea animată de un avântat patriotism, încât te face să lăcrimezi, a ministresei fondurilor europene și neeuropene? De ce nu credeți femeia, domnilor ticăloși care v-ați avântat în aceste acuze? Cum s-o acuzați când e de atâta vreme politician și de câte ori v-ați luat de ea, v-ați luat degeaba? Cine-i procurorul misogin care o acuză pe doamna Plumb de fărădelegi, femeie care doarme în pat nu cu soțul, nu cu amantul – nu e cazul, fiindcă doamna e profund casnică -, nu cu ursulețul de pluș din copilărie, ci cu România? Ea nu gândește și nu visează decât la binele patriei sale, la viitorul prosper al națiunii. Și atunci?
Iată de ce părăsesc, valuri, valuri, românii România: Fiindcă patrioții sunt târâți în justiție, sunt mânjiți cu noroi, atacați mișelește. Rușine să vă fie! Eu rămân fidel doamnei Plumb, mai exact, declarației sale: ”Mă gândesc tot timpul la România!” Așa să faceți, doamnă! Să crape de ciudă dușmanii poporului!

Parteneri